D ouă proiecte vor fi finanțate prin Programul Național „Anghel Saligny” în Valea Jiului, iar cele două sunt acum pe punctul de a intra în licitație. Unul are ca obiectiv realizarea unui pod rutier la Petrila, iar cel de al doilea drumul de la Valea de Pești la Runcu.

Podul de peste Jiu va asigura un acces mai facil viitorilor investitori în perspectiva preluării de către Consiliul Județean Hunedoara a activelor fostei exploatări miniere, dar vizează și ideea unui circuit cu stâne-muzeu și traseul spre Transalpina. Pentru acest obiectiv de investiții s-a solicitat finanțare nerambursabilă prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, valoarea totală fiind de 7 milioane de lei.
„Într-un timp foarte scurt, vom scoate la licitație cele două proiecte. Și la Petrila, primăria mai are de luat un aviz de la CFR. Fiindcă suntem parteneri, proiectarea o face primăria Petrila, iar CJH vine cu finanțarea”, a precizat Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara. Obiectvul grupat sub denumirea generică ”Modernizare DJ 672 C limita județului Gorj – Valea de Pești – DN66A, km. 40+776 – 50+309”, ar putea fi oricând o alternativă la cel spre Herculane. Autoritățile județene spun că lucrările care au fost scoase la licitație vizează modernizarea a 5,3 kilometri de drum, care începe din Valea de Pești, în Hunedoara, trece pe lângă lacul de acumulare Valea de Pești și urcă în munți, spre limita județelor Hunedoara și Gorj, în mijlocul sălbăticiei.
Diana Mitrache