Știrea că mai mulți profesori s-au înscris la Facultatea de Mine, unde și predau, a făcut înconjurul țării, iar rectorul Universității din Pertroșani a explicat defapt cum stau lucrurile. Sunt posturi ce urmează să fie vacantate și, de miercuri, profesoara care era acuzată că își va preda chiar ei un curs, a rămas doar studentă.

Rectorul Universității din Petroșani, profesorul universitar Sorin Radu a spus că a dat explicații și la Ministerul Educației și că situația este departe de a fi cea creionată inițial în presă. Cadrele didactice fac cea de a doua specialitate pe banii lor, pentru că va fi nevoie de profesori la catedra de Inginerie Minieră. Asta, mai ales că acum mai sunt 2 profesori, ambii în pragul pensiei, iar studenții încep să vină tot mai mulți. „Noi avem două cadre didactice de specialitate care predau acolo. Este vorba despre domnul profesor Onica, cel care are prelungire de activitate, fiind și conducător de doctorat și având ctriterii îndeplinite pentru abilitare. Dânsul are 67 de ani, deci poate merge până la 70. Și mai este profesorul Goldan, care are 61 de ani și, în timp relativ scurt, va trebui să înceteze activitatea ca titular. Doar cu două cadre didactice de specialitate, în condițiile în care noi avem solicitări și din Guiana să pregătim specialiști mineri, nu putem face. Ba mai mult, dorim să reacredităm pe viitor un master îbn limba engleză sau franceză și atunci avem nevoie de cadre didactice ce pot să predea în limba engleză, sau franceză”, a spus prof univ dr ing Sorin Radu, Rectorul Universității din Petroșani.
Cei din conducerea școlii spun că profesoara care ar fi predat la propria grupă s-a înscris și abia după aceea a renunțat la statutul de profesor, pentru a nu interfera cele două calități. „După data de 3 octombrie, când s-au aprobat statele de funcții, dar și în Senat, s-au aprobat înmatriculările studenților, o colegă care avea curs la anul III Inginerie Minieră, a decis, nu să se retragă din specializarea pe care dorește să o facă, ci să renunțe la acest curs, preluând cursul un alt cadru didactic. Doar că acest procedeu a plecat, fieresc, prin schimbarea aprobată, mai întâi la nivel de departament, apoi în Consiliul pe facultate, în Consiliul de Administrație al Universității, iar miercuri, în Senatul Universității se aprobă această schimbare în statul de funcții, schimbare care face
rocada între cele două cadre didactice”, a mai precizat profesorul universitar Sorin Radu.
De altfel, Rectorul spune că sunt tot mai mulți studenți care vin, iar ingineria minieră este de viitor. Se ia în calcul opțiunea de a exploata sustanțe minerale utile de pe fundul mării, sau chiar din spațiu, iar secția de la Petroșani este singura din țara noastră de acest fel. Și singura care ar rămâne fără profesori, dacă nu s-au califica alții. Lucru care se întâmplă acum, pe cheltuiala lor. „Acum apar și cursuri noi. De exemplu, cel de exploatare a resurselor de pe fundul mărilor și oceanelor este un curs care trebuie pregăti. Un curs la care s-a pregătit mult domnul profesor Onica este cel de Închidere a Minelor. Și aici este o problemă, iar Ingineria Minieră se transformă. Nu este statică și atunci noi trebuie să venim cu oameni care să poată preda aceste corsuri”, a conchis prof univ dr ing Sorin Radu, Rectorul Universității din Petroșani.
Șase profeosri și foști studenți la Universitatea din Petroșani s-au înscris să urmeze cursurile Facultății de Mine, ca a doua specializare, pe banii lor. De aici a pornit un întreg tăvălug, care a atras atenția opiniei publice, mai ales că una dintre profesoare urma să predea un cors tocmai la grupa aceasta. Toți au absolvit o altă specializare și se gândesc ca, pe viitor să devină profesori nla catedra de Inginerie Minieră, pentru că e nevoie de ei.
Diana Mitrache