Peste 80 de copii, care au părinții plecați la muncă în străinătate, au venit la Petroșani. Proiectul „Acasă regăsit” le-a adus și lor șansa să își vadă părinții, poate, la sărbătorile de Paște. Mulți dintre ei ne-au spus și nouă cât le este de dor de familia lor unită.

Agenția Vola a organizat întâlnirea cu acești copii, la Petroșani. Și au venit aproape 80. Toți au fie un părinte, fie amândoi, plecați la muncă. Le este greu și dor și ne-au mărturisit și nouă cât de mult ar vrea să îi revadă. Printre ei și doi frați, care ar vrea să se revadă cu familia din Belgia. „Ne-am gândit că ar fi frumos să mergem să îi vedem pe părinții noștri că deja este un timp de când nu ne-am văzut. Sunt în Belgia și nu i-am văzut de o lună. Aș merge la ei de Paște”, a spus unul dintre tineri, o fată curajoasă și dornică să își revadă familia.
„Suntem frați și mai avem acolo un frate, pe care nu l-am mai văzut de 2 ani și chiar am vrea să îl revedem. Și de părinți mi-e dor, să îi văd cum stau cu sănătatea”, a completat fratele mai mic.
„Eu vreau la mama, în Italia. Aș sta cu ea. Nu m-am văzut cu ea de anul trecut. Vorbim zilnic pe telefon, nu pot să zic că îi duc dorul așa de mult. Dar aș pleca de Paști cu bunica mea”, a spus un alt tânăr.
„Planul meu ar fi să merg la părinții mei. Lucrează pe TIR, în străinătate. Nu i-am văzut de ieri, că am vorbit pe net. Dar nu i-am mai văzut din februarie. Poate fi ușor, cu părinții plecați. Depinde de părinți și de copii. Că sunt copii care pot crede că ei au plecat că nu îi mai vor, sau să facă bani să îi susțină”, a completat un alt tânăr.
„Eu vreau să plec la mama în Germania. Am mai fost în decembrie, la ea, de Crăciun. Dar ne ajută telefonul”, a spus și o tânără elevă la liceu.
„Aș merge în Germania, la mama. Nu am mai văzut-o de anul trecut. Cu mama mă văd doar în vacanțe. E greu fără ea, foarte greu”, a conchis o alta.
Și toate sunt dorințe ale unor copii care nu au avut zilnic parte de dragostea părinților. Iar discuțiile virtuale le-au ținut loc de mângâieri.
Dar la întâlnire a ajuns și Bianca, o tânără, prima care a plecat cu Vola, în Germania, la tatăl ei. „În luna octombrie am avut norocul de a-i cunoaște pe cei din proiectul Acasă Regăsit și să știți că e ceva ireal. Nu credeam că există așa ceva și ne poate face atât de mult bine. Am călătorit la tata în Germania, am stat o săptămână și eu nu am achitat nimic și să știți că e o experiență foarte frumoasă”.
Proiectul este creat special pentru copiii ai căror părinți au plecat să lucreze în afara țării. Lor li se oferă biletul de avion dus-întors, asigurare medicală, pentru ei sau părinți și chiar asistență psihologică.
„Vola oferă bilete de avion gratuite părinților, pentru a veni în țară, la copii, să se reunească mai des. Fie, oferim biletele părinților, pentru a le oferi bucurie și mângâiere copiilor lor, sau ajutăm copiii să meargă în vizite la părinți în străinătate, că, uneori, este dificil să își ia concediu și ne dăm seama că aceste momente lipsesc. Pe lângă bilete, noi punem la dispoziție și alte cheltuieli de deplasare. Oferim transferul de la aeroport, asigurarea de călătorie, pentru că ne dorim foarte mult ca aceștia să ajungă în siguranță, la destinație și, acolo unde este nevoie, le oferim și consiliere psihologice”, a explicat Elena Marin, manager Vola.ro.
Tinerii care vor fi selectați în proiect sunt dintre cei ce vor îndeplini anumite criterii. Se va ține cont de familia în care stă un astfel de copil, de posibilitatea financiară a rudelor, iar biletul de avion va veni să aline dorul de care a vorbit fiecare dintre ei.

Diana Mitrache