P rețul unor active ale Complexului Energetic Hunedoara scade cu 40%. Totul din cauza faptului că la licitațiile anterioare nu s-a prezentat nicio persoană interesată. Adunarea creditorilor va avea loc la sediul administratorului judiciar din Deva, în data de 06.06.2022, ora 12:00.

”Având în vedere că în urma licitațiilor organizate conform hotărârii adunării creditorilor din data de 14.02.2022 nu au fost valorificate activele ,Cabana 5 Sud’’ și ”Bază de agrement zona Sohodol”, aprobarea organizării, în aceleași condiții, a două seturi de licitații cu prețul de pornire diminuat cu 40% din valoarea de evaluare, respectiv: 81.912 euro pentru ”Cabana 5 Sud” și 22.025 euro pentru ”Bază de agrement zona Sohodol””, arată convocatorul.
La licitația anterioară, prețul de pornire a fost diminuat cu 30% din valoarea de evaluare, respectiv 95.564 euro pentru ”Cabana 5 Sud’’ și 25.695 euro pentru ”Bază de agrement zona Sohodol”. Administratorul judiciar a publicat anunțul de vânzare pentru primul set de licitații în ziarele România liberă și Ziarul Văii Jiului din 23.02.2022, Mesagerul hunedorean din 22.02.2022, pe site-ul UNPIR și al administratorului judiciar. La licitația din data de 16.03.2022 nu s-a prezentat nicio persoană.
Monika BACIU