S e fac deja primele pregătiri pentru prima proiecție la cel mai nou cinematograf din Valea Jiului, care va fi deschis la Lupeni. Compania Națională de Investiții va finaliza proiectul în scurt timp.

Investițiile în
reabilitarea, modernizarea și refuncționalizarea Cinematografului ”Cultural” din
municipiul Lupeni au fost începute acum doi ani, în baza unui proiect depus de Primăria municipiului Lupeni la Compania Națională pentru Investiții. CNI asigură, de altfel, și cea mai mare parte a fondurilor necesare pentru executarea acestei lucrări, dar și Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni are partea sa de contribuție, acesteia revenindu-i finanțarea cheltuielilor de
racordare la utilități a Cinematografului și, după deschidere, cele de întreținere și exploatare a acestuia.
„ Este un proiect la care am muncit încă de acum 4 ani, când am făcut primele demersuri. Este o lucrare foarte bine realizată și suntem pe ultima sută de metri. Deja avem contract cu firma care se ocupă de livrarea filmelor. Mai sunt mici detalii la partea de la intrare, că încă vremea nu a permis lucrările de acolo”, a spus Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
274 de locuri sunt disponibile în noua sală, iar primarul spune că și-a dorit mult finalizarea
cinematografului.
„Este și proiectul meu de suflet. Aici a lucrat și mama mea cam 14 ani de zile. Și vă spun că, chiar o doamnă care a lucrat aici cu mama, lucrează acum la primărie și am discutat ca dânsa să se ocupe o perioadă de acest
cinematograf”, a mai spus Lucian Resmeriță.
Pentru implementarea acestui proiect de investiții sunt alocate
fonduri în sumă de aproximativ 7 milioane de lei. Primul film va rula aici, cel mai probabil, în primele zile ale lunii mai.
Diana Mitrache