Poluarea atinge cote alarmante și e de ajuns să ieșim afară, ca să ni se îmbibe mirosul fumului în haine. Aerul devine irespirabil, acum, când temperaturile scad. Și, cu toate astea, stațiile de înregistrare a poluării sunt inexistente. De ce? Pentru că nu sunt bani.

O pâclă grea de fum și noxe plutește în fiecare seară peste toate orașele Văii Jiului. Sunt noxe ce se formează în urma arderilor din sobe, ori noxe insesizabile cu ochiul liber, de la miile de centrale pe gaz. Și asta în Valea Jiului, unde termocentrala Paroșeni a fost
dotată cu instalație de desulfurare, ca să elimine poluarea. Însă, adevărații poluatori sunt cei de la case. Oamenii pun pe foc cărbuni, lemne și foarte multe deșeuri.
Doar că nimeni nu înregistrează, nu sesizează și nu atrage atențăia asupra acestui fenomen. Iar Agenția de Mediu nici nu are cum.
„Este vizibilă, dar, faptul că ministerul subfinanțează mentenanța, deci ceea ce însemană consumabile și întreținerea stațiilor automate de monitorizare a calității aerului, face impozibilă informarea populației despre situația reală privind calitatea aerului”, spune Georgeta Barabaș, șefa APM Hunedoara.
Din 150 de stații de înregistrare, câte sunt în țară, și care înregistrează calitatea aerului și, implicit, nivelul poluării, nu funcționează nici jumătate. Iar cele care funcțioenază dau indicii că aerul devine tot mai greu respirabil.
„Situația nu e doar la noi. La nivel național, mai mult de jumătate din cele 150 de stații de monitorizare a aerului sunt nefuncționale. Orice proces de ardere contribuie la creșterea nivelului popuării, că lumea e focusată pe sursele industriale. Dar nu sunt de neglijat nici sursele casnice. Pentru că și în gospodării se arde ori gaz metan, ori lemn, cărbuni sau textile, cum este cazul în Valea Jiului și toate sunt surse de poluare și de creștere a carbonului evacuat în atmosferă, care contribuie nu doar la poluarea de moment, ci și la efectul schimbărilor climatice care a devenit atât de îngrijorător”
În ultimele zile, stațiile care înregistrează calitatea aerului și sunt funcționale, arată că venirea frigului a poluat enorm fiecare oraș. Și, dacă acum câteva săptmâni la Deva, Hunedoara sau Călan aerul era bun, acum e catalogat încă acceptabil. Nu știm cu este în Valea Jiului, unde stația nu merge de mai bine de o lună și nici nu sunt bani pentru punerea ei în funcțiune.
Diana Mitrache