După ce școlile au fost evacuate din cauza unei poluări pornită de la Termocentrala Paroșeni, responsabilii de aici și-au luat măsuri, de data asta. Instalația a fost pornită duminică seara, însă, ca să nu mai existe situații neplăcute, inițial s-a făcut curățarea ei.

Cei de la Paroșeni vorbesc despre o operațiune ce ar fi trebuit făcută periodic, mai ales vara, însă, care nu s-a executat. De aici și mirosul puternic, care a făcut ca elevii să fie evacuați, după un apel la 112.  Așa că acum, înainte de a reporni termocentrala, s-a făcut această operațiune de curățare.  „Noi am făcut un program de măsuri cu salvatorii de la toate unitățile miniere și am curățat absorberul de la termocentrala Paroșeni. Am golit toată instalația respectivă, apoi am curățat toți pereții și, la acest moment, putem spune că nu va mai fi nicio problemă. El trebuie, cam o dată pe an, curățat. Nu se făcuse asta. Nu vor mai fi probleme, până cel puțin la vară, când vom repeta operațiunea”, spune Eusebiu Durbacă, directorul general al Complexului Energetic Valea Jiului – CEVJ.
Comitetul pentru Situații de Urgență a fost convocat la Termocentrala Paroșeni. Garda de Mediu, inspectori ISU, DelgazGrid, Enel sau ITM, pentru că oamenii din zona Termocentralei Paroșeni au simțit, la începutul lunii ianuarie, un miros puternic de gaz. Mai multe școli au fost evacuate din acest motiv, iar poluarea a pornit atunci de la Termocentrala Paroșeni, care fusese pornită pentru prima dată în acest an. Acum, cei de la Complexul Energetic dau asigurări că acest lucru nu se va mai întâmpla.

Diana Mitrache