Ploile au rupt drumul spre statiunea Parâng. Cabanierii cer ajutor

Ploile torentiale si viiturile venite de pe versanti au rupt efectiv drumul spre statiunea din Parâng. Pe aproape o jumãtate de km  drumul nu poate fi folosit, fiind efectiv distrus de viiturã si cabanierii, care asteaptã turisti, ori sunt în plin proces de renovare a caselor de vacantã, au venit sã îi cearã sprijin primarului Tiberiu Iacob Ridzi.
Drumul este în custodia Consiliului Judetean Hunedoara, iar în perioada  urmãtoare ar urma sã fie reabilitat.
„Au dreptate oamenii. Drumul a fost serios avariat pe o portiune de vreo 500 de m. Ei, acum, practic, urcã  pe pârtia de schi, ceea ce nu este un lucru foarte bun. Am luat legãtura cu domnul presedinte Mircea Bobora, de la Consiliul Judetean Hunedoara, de fatã cu dumnealor. Le-am prezentat situatia  si a promis cã va lua legãtura cu firma care este în contract cu CJH, pentru întretinerea drumului, pentru a face aceste reparatii”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani.  Drumul de la Rusu spre statiunea Parâng ar trebui sã fie deja reabilitat. Proiectul a fost scos la licitatie, însã, contestatiile opresc aceste lucrãri.  Strabag Bucuresti a fãcut recurs în dosarul în care Tribunalul Hunedoara a respins solicitãrile firmelor care au vrut contractul pentru modernizarea drumului spre Parâng.
În aceste conditii, lucrãrile pentru modernizarea drumului judetean spre statiunea montanã Parâng nu vor începe prea curând. De doi ani se tãrãgãneazã demararea lucrãrilor. Contestatiile  depuse de firmele  constructoare tin pe loc punerea în aplicare a contractului, iar cei care pierd sunt turistii si cabanierii.  Contractul privind „Modernizare DJ 709F: DN 7A-Cabana Rusu-Masivul Parâng, km 6+600-10+325, judetul Hunedoara” a fost estimat la suma de 16.596.526 lei pentru cei 3.725 metri de drum, dar încã mai avem de asteptat, iar acum  ar urma doar sã  fie consolidat pe  portiunea în care a fost distrus de ploi.
Diana Mitrache

4 comentarii la „Ploile au rupt drumul spre statiunea Parâng. Cabanierii cer ajutor

  • 26 iulie 2018 la 19:27
    Permalink

    Cu amanare asfaltari drumului judetean din Parang valea jiului sa fie unita sa NU MAI VOTEZE CU PSD !!!

  • 26 iulie 2018 la 19:52
    Permalink

    PSD isi bate joc de valea jiului asa au amanat si cu drumul spre Herculane , DN 7A , Gara Petrosani , Termoficarea in valea jiului , …………. valea jiului SA NU MAI VOTAM CU PSD , sa ii voteze Deva lui Laurentiu Nistor ca ei au tot votat cu PNL dar investitile merg tot acolo , neam saturat de minciuni PSD-iste .

  • 27 iulie 2018 la 05:13
    Permalink

    esti prost bai minerul vaii jiului,miner de front,cetatenii s-au cum te-ai mai numi,PSD ti-a marit pensia s-au ti-o va marii daca nu ai iesit inca akte partide gen pdl a taiat din pensii si salarii

  • 27 iulie 2018 la 08:50
    Permalink

    asta numai iese la pensie asta merge direct la Socola s-au la zam

Comentariile sunt închise.