Sărbătorile Pascale se apropie, iar din cauza pandemiei de coronavirus în ţară s-au luat o serie de măsuri pentru a preveni combaterea infecţiilor cu acest nou virus. astfel, nu mai este permisă participarea enoriaşilor la slujbă, iar în ceea ce priveşte tradiţia românească privind împărţirea cu pâine şi vin, edilii de la Petroşani au găsit o soluţie, după ce s-au consultat cu preoţii.
”Soluţia pe care preoţii au agreat-o este ca pe fiecare parohie să se pregătească recipientele cu capac cu Sfintele Paşte şi începând cu ziua de sâmbătă să le împartă, prin oamenii din parohie, prin oamenii care sunt apropiaţi biserii. Noi vom da pahare de unică de folosinţă către toate bisericile. Acolo sunt oameni care nu se pot deplasa sau există oameni care nu au posibilitatea să ajungă la biserică vom distribui noi Sfintele Paşti, în funcţie de solicitări”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani.
5000 de pahare cu capac au fost împărţite de administraţia locală de la Petroşani tuturor parohiilor, astfel încât Sfintele Paşti să ajungă în condiţii igienice la enoriaşi. Anul acesta slujbele din Săptămâna Mare, a Sfintelor Pătimiri, şi de Sfintele Paşti vor fi săvârşite doar de slujitorii bisericeşti, fără participarea credincioşilor, fiind transmise în mediul online şi pe canale TV.
Cosmin BACIU