Peste 800 de oameni au participat la Bursa Mărțișorului, o bursă la care a ajuns inclusiv ministrul Familiei Natalia Intotero. La final, aproape 300 de oameni au fost selectați pentru un job, iar 103 oameni au fost angajați pe loc.

Bursa Mărțișorului a adunat, în clădirea Universității din Petroșani, 851 de oameni, care au căutat de lucru. Nu mai puțin de 106 angajatori au fost contactați și au participat 54 de agenți economici.
Pe de o parte șomerii au căutat un job, pe măsura pregătirii lor, iar angajatorii, oameni care vrea să muncească. „Mecanic auto aș vrea. E meseria mea. Îmi caut de lucru de câțiva ani, că lucrez tot la negru, fără carte de muncă. Vreau și eu să am un drept. Mă mai uit pe aici”, a spus un bărbat care venise la bursă.
„Îmi caut loc de muncă. Nu știu ce, că am fost cioban la oi. Acum vreau altceva, că nu mai merge cu ciobănia”, a adăugat un altul.
„Eu caut electrician sau sudor. Caut de 3 luni de lucru”, a spus un alt șomer, care avea și calificări făcute.
„Eu caut să angajez îngrijitor clădiri și oameni care vor să înceapă de jos, de la minim pe economie și apoi să evolueze. Nu caut ceva special. Vreau să își doresc să muncească. Nu că nu găsești, dar, când să vină la lucru, lucrurile se complică. Ba nu le place salariul, ba nu vor să lucreze”, a spus și unul dintre angajatori.
„Eu lucrez la ajutorul social și nu am școală, dar cred că nu mă angajează și îmi pare rău. Eu sunt harnică, dar nu găsesc de muncă”, a spus o femeie, care întreba peste tot dacă o primește cineva la lucru.
Dar la bursă au ajuns și studenți și elevi. O studentă din Africa de sud ne-a spus că vrea să își găsească de lucru în domeniul ingineriei mediului, domeniu în care se pregătește la universitate. „Am venit să mă uit. Am nevoie să lucrez în domeniul mediului”, a spus tânăra studentă din Africa de Sud.
„Este o oportunitate pentru oamenii Văii Jiului și pentru studenții noștri. Ei au posibilitatea să lucreze cu jumate de normă în timpul anului universitar, și cu normă întreagă în vacanță. Avem și mulți studenți străini, care se descurcă mai greu cu bursa în România și nu au un sprijin financiar din țara lor, preferă să și lucreze. Iar noi îi încurajăm”, a declarat prof univ dr ing Sorin Mihai Radu, Rectorul Universității din Petroșani.
„Apreciez foarte mult interesul unităților de învățământ, dar și a studenților Universității din Petroșani. Noi dorim ca toți absolvenții să aibă toate informațiile de pe piața muncii, să vadă care sunt oportunitățile pe care le au, după absolvire, pentru că, urmărim cu toții să se integreze profesional, după absolvire”, a adăugat Maria Ștefănie, inspector general Școlar IȘJ Hunedoara.
Bursa a adunat sute de oameni, șomeri, angajatori, ori oameni care vor să lucreze.
„În fiecare an, noi organizăm Bursa Mărțișorului. Acum, am debutat la Petroșani. Avem, 54 de angajatori în sală, cu 547 de locuri de muncă vacante, inclusiv pentru studii superioare și avem în jur de 800 -900 de persoane convocate. Să nu uităm că noi, pe zona Petroșani, avem cam 1000 de persoane în evidență. Mai avem și Vulcan și Lupeni. Vin și persoanele de la venitul minim garantat și care caută un loc de muncă, sau un curs de calificare”, a spus și Georgeta Angelica Tomuța, director executiv AJOFM Hunedoara.
Dar, la Bursa Mărțișorului, a ajuns și ministrul Familiei Natalia Intotero. „E un eveniment bun, necesar. Este foarte important și am văzut câte persoane caută un loc de muncă, începând de la tineri, până la adulți și astfel de evenimente creează posibilitatea interacționării între mediul economic și cei care vor să aibă un loc de muncă. Am vorbit și cu angajatorii și am văzut că au și ei probleme cu care se confruntă și am încercat să îi stimulez să se îndrepte și spre tinerii care vin din sistemul de protecție socială, pentru că statul a creat oportunități pentru ei. După împlinirea vârstei de 18 ani, cei care aleg să muncească, printr-un contract de muncă, pot beneficia de 2670 de lei de la stat, până la împlinirea vârstei de 26 de ani”, a spus Natalia Intotero, ministrul Familiei.
La finalul bursei, au fost selectate 285 de persoane în vederea încadrării şi au fost încadrate în muncă 103 persoane, din care 2 persoane cu studii superioare.

Diana Mitrache