I mediat ce au intrat în vigoare noile restricții de circulație, polițiștii hunedoreni au început verificările în toate orașele și satele.

După ora 23.00 nu mai este permis accesul pe străzi și, ca atare, în prima noapte, au și fost aplicate amenzi celor care nu au respectat carantina. Suma totală depășește 15.000 de lei și au fost depistați inclusiv bolnavi care trebuiau să fie în casă.
Activităţile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au vizat, în special, zonele aglomerate, centrele comerciale, dar şi mijloacele de transport în comun.
Astfel, au fost verificate 124 de societăți comerciale şi 48 de mijloace de transport în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 43 de sancțiuni contraven-ționale. Polițiștii spun că 41 dintre amenzi au fost date pentru că oamenii nu poartă masca de protecție şi două amenzi au fost date pentru nerespectarea măsurilor de carantinare/ izolare.
În total, aloarea amenzilor este de peste 15.000 de lei. În Hunedoara, un bărbat de 33 de ani, care trebuia să stea carantinat în casă, a fost găsit pe stradă, motiv pentru care oamenii legii l-au amendat.
Nici în trafic situația nu a fost în regulă. Oamenii legii din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, au verificat legalitatea efectuării transportului de marfă și persoane, inclusiv modul în care măsurile de protecție sunt respectate în timpul efectuării transportului de persoane.
Odată cu intrarea în vigoare a noilor măsuri de prevenire a răspândirii noului coronavirus, echipajele de poliție, poliţie locală și jandarmerie aflate în serviciu pe raza județului Hunedoara, verifică modul de respectare a interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței /gospodăriei, în intervalul orar 23:00—05:00. Asta pentru că este permisă doar deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele șiprenumele, data nașterii, adresa locuinței /gospodăriei /locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
Diana Mitrache