Un bărbat din Lupeni, care lucrează ca paznic la mina Vulcan, s-a trezit sub o ploaie de pumni și bâte, dar și lovit în cap cu un televizor, în timpul serviciului. A fost atacat de doi tineri, care veniseră să îl jefuiască. Polițiștii spun că i-au identificat deja. „La data de 22 ianuarie 2023, un bărbat în vârstă de 66 de ani, din municipiul Lupeni, în timp ce își desfășura  activitatea în calitate de paznic al unei societăți  aflate pe strada Preparației din municipiul Vulcan, în jurul orelor 19:30-20:00, două  persoane de sex masculin au sărit peste gardul împrejmuitor al societății, ocazie cu care  au început să-l  lovească  cu o coadă de mătură peste mână, ulterior paznicul s-a retras în  ghereta în  care își  desfășura  activitatea  de pază, fiind urmărit de cei doi indivizi, loc unde, unul dintre cei doi indivizi  l-a lovit cu un televizor în  cap, cealaltă  persoană  sustrâgându-i de pe masă  portmoneul în care se afla suma de 200 de lei și actele de identitate  precum și un telefon mobil.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan, în urma  investigațiilor  operative, au reușit  ca, în scurt timp să  identifice și  să  rețină pentru o perioadă  de 24 de ore, autorii  săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, ca fiind doi tineri cu vârste  cuprinse între 24 și 26 de ani, ambii  din municipiul Vulcan. Aceștia  au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani pentru a fi dispuse  măsurile legale ce  se impun.
La data de  23 ianuarie  2023, instanța  din cadrul Judecătoriei  Petroșani, a dispus față  de cei doi autori, arestarea  preventivă  pentru o perioadă  de 30 de zile”, a declarat Carla Strujan, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.