Fostele barãci muncitoresti de dincolo de mina Aninoasa s-au transformat în gospodãrii solide. Minerii au cumpãrat pãmânt pe panta abruptã si au transformat locul într-un colt de Rai, cu case în terase. Dupã închiderea minei, acestea au devenit case de vacantã sau de week-end…

Strada Uzinei din Aninoasa se aflã sus, deasupra fostei mine Aninoasa si cuprinde vreo 30 de gospodãrii. Initial pe acel loc se aflau asa numitele barãci muncitoresti construite o datã cu deschiderea exploatãrii miniere, dupã anul 1890.

”Colonistii” erau locuitori din zona Râului Bãrbat, soldati si locuitori ai ”Coloniei tigãnesti”, din zona strãzii Libertãtii, unde s-au construit, mult dupã deschiderea minei, primele blocuri ale asezãrii.

Ca în urmã cu 100 de ani…

1-1Parte din minerii acelei vremi au cumpãrat terenuri de la momârlanii locului, care, spun bãtrânii, l-au vândut cu plãcere fiind o zonã destul de abruptã, sus, pe panta de cãtre actualul oras. Aproape fiecare casã de la strada Uzinei poartã urme ale minei – sine de cale feratã folosite pentru a opri o eventualã alunecare de teren, plasã de sârmã, care desparte curtile si livezile proprietarilor, scãri de lemn de esentã tare prinse cu plãci de metal si suruburi solide etc. Pe partea dispre deal casele par construite dupã tipicul englezesc, sau al metropolelor istorice din Europa, în care usa casei dã direct în stradã, iar

proprietarii de pe pantã si-au remodelat terenurile în terase, iar constructiile foarte eficient organizate.

Fiecare gospodãrie are tot ce este nevoie pentru a putea trãi izolat, chiar confortabil – foisoare, cuptoare de pâine, grãdini de zarzavaturi, livezi, terenuri ce par sãlbatice, dar în care cresc cãpsuni, fragi, strugurei, iar din loc în loc ciresi cu crengi grele de rod. Dacã nu ar fi vorba de singurul oras în faliment din România, ai crede cã e Raiul pe pãmânt. Si chiar este!!

1-2Doar cu gunoiul stau rãu. Locuitorii acestei zone nu au plãtit niciodatã

serviciul de salubritate, gunoiul ducându-l cu spatele, în saci, pânã jos, în curtea minei. O fac si astãzi, asa cum au fãcut-o si în urmã cu 100 de ani pãrintii si bunicii lor.

”Sã moarã vecinul pentru a-mi rãmâne mie capra”.

La casa familiei Prata, am gãsit chiar si un mic muzeu. Urmasii acesteia au adunat toate uneltele cu care sotii Prata si-au ridicat casa. ”În urmã cu vreo 60 de ani, socrii mei au cumpãrat terenul acesta de la momârlani. Prima datã si-au fãcut cu mânile lor o cãsutã, apoi au extins-o, au construit acareturile si tot ce este necesar unei gospodãrii în zonã de munte. Pentru a putea fi folosit în acest scop, terenul în pantã a fost reconfigurat în terase si foarte bine organizat. Aici au fost pe vremuri, când s-a deschis mina, barãcile muncitoresti si în timp cei care lucrau la minã au devenit oameni ai locului prinzând rãdãcini adânci aici” – a declarat ing. Viorel Pascu.

Acesta a precizat cã rãutãtile, din partea întunecatã a omului, au trecut din sfera cu ”sã moarã capra vecinului” în cea cu ”sã moarã vecinul pentru a-mi rãmâne mie capra”.

1-3”Comunitatea de aici, din Uzinei, a fost una unitã, care a trãit în armonie. Fireste, ca în orice casã si aici au existat si certuri si rãutãti, dar în general oamenii sunt deosebiti. Acum, datoritã sãrãciei, a orasului aflat în faliment în care existã doar magazine de cartier, douã clãdiri ale scolii, sapte biserici din care trei ortodoxe, nu prea mai este nimic. Nici un lacãt nu ne apãrã de furturile foamei…” – a precizat Pascu.

Au început sã se fure gardurile din plasã de sârmã, dar si sinele de cale feratã care tin terenurile sã nu o ia la vale. Si toate acestea pentru a fi vândute la centrele de fier vechi…

Dupã ce mor bãtrânii, casele sunt locuinte doar în week-end

Când am urcat prin curtea minei, care aratã ca o scenã apocalipticã, spre strada Uzinei, am întâlnit oameni zâmbitori, primitori, care ne-au urat bun venit. Altii ieseau pe la porti/usi sã vadã cine le calcã locul. Aici rar se încumetã cineva sã urce, sã-i întrebe de sãnãtate, de nevoi si chiar de bucurii… Invariabil, povestile lor de viatã vorbeau despre nasterea localitãtii o datã cu nasterea mineritului si moartea ei prin moartea mineritului.

”De regulã, dupã ce ne mor pãrintii si bunicii, aceste case devin case de vacantã sau de week- end pentru urmasi. Nici unul dintre ei nu vin sã locuiascã efectiv aici, decât atunci când ies si ei la pensie. Dar foarte rar, pentru cã locul este izolat si ca sã ai tot ce-ti trebuie este nevoie de foarte multã muncã pentru a lua de la pãmânt cele necesare traiului. Când vor muri ultimii pensionari din minerit, mã tem cã va deveni pustiu si pârloagã aici. Jos, în vale, sunt case arãtoase pentru cã locul este tare fain, dar oamenii de acolo lucreazã pe te miri unde în orasele din Valea Jiului sau chiar în alte pãrti” – ne-a povestit un locuitor al strãzii Uzinei, pe care îl aprobau cei aflati lângã el, pe banca din fata unei case.

1-4Am plecat din mijlocul oamenilor din Raiul de pe panta Uzinei cu o stare emotionalã ”între limite”, vorba poetului. Ceva între extaz si agonie,  între frumusetea naturii si a oamenilor care îi cresc valoarea si gunoaie, schelete de clãdiri ale celei care o datã a fost mina Aninoasa pânã în 2006…

––––––––

l Localitatea, numitã Anena, a fost descrisã prima datã într-un document datând din 1442. Era descrisã ca fiind o localitate mare, care a devenit ulterior Aninoasa. Dupã pãrerea marelui istoric Nicolae Iorga, numele orasului vine de la copacul anin, a cãrui scoartã era folositã pentru vopsirea îmbrãcãmintei.

l Primele lucrãri de prospectiune se realizeazã începând cu anul 1830, iar în 1835 se confirmã prezenta cãrbunelui de bunã calitate. În 1854, legea austriacã a minelor impune aparitia primelor societãti miniere. O astfel de societate numitã “Societatea Brasoveanã”, care a primit concesiuni miniere în Valea Jiului, a deschis în anul 1890 mina “Aninoasa” din perimetrul comunei Iscroni. Se exploateazã zãcãmintele de cãrbuni, care se

prelucreazã în localitatea Vulcan.

l Pentru a scoate productia de la Aninoasa, “Societatea Brasoveanã” va instala în 1892 un funicular de 4.200 m lungime, pânã la mina “Petrosani-Vest”, actionat de o masinã cu aburi, construitã de uzinele “Obach” din Viena, iar în 1914 un al doilea funicular paralel cu primul.

l Din anul 1894, mina Aninoasa va trece în proprietatea societãtii Salgotarjan cu sediul la Budapesta, prin falimentul “Societãtii Brasovene”. Dupã 1 decembrie 1918, mina Aninoasa a intrat în componenta “Societãtii Petrosani”, societate cu capital românesc ce va prelua toate exploatãrile din Valea Jiului, în perioada interbelicã.

l Aninoasa nu mai are exploatare minierã, aceasta fiind închisã în anul 2006, iar populatia a scãzut la circa 4000 de locuitori. (judetulhunedoara.com)

––––-

Ileana Firtulescu