Chiar dacă este vacanță, pacienții nu pleacă mereu în vacanță. Și, așa cum spun cei de la Centrul de Transfuzii din Deva, donatorii sunt așteptați în fiecare zi să salveze vieți. Două caravane sunt organizate în aceste zile în jdueț, tocmai pentru a sprijini oamenii care au nevoie de sânge. Centrul de Transfuzie județ Hunedoara, în colaborare cu Spitalul din Orăștie, organizează o colectă de sânge miercuri, 7 septembrie, între orele 8,30-13,30. Aceasta se desfășoară în incinta Policlinicii de la Spitalul Orăștie, la etajul II. Cei de la Centrul de Transfuzii Sanguine din Deva spun că accidentele, ori bolile îi trimit pe oameni la spital, chiar și în vacanță, așa că donatorii sunt așteptați oricând. Donatorii trebuie să fie oameni sănătoși, curajoși, să mănânce înainte de donare și să facă acest gest din toată inima, pentru că acum, cererea de sânge este una foarte mare.

Diana Mitrache