Mai mulți oameni din Valea Jiului au primit SMS că rămân fără apă la robinete, dar, când au verificat ziua, era vorba despre o dată anterioară. Unii au primit astfel de înștiințări și la o săptămână după. Cine este vinovat, ne explică cei din conducerea societății.
Înștiințările au sosit prin rețelele de telecomunicații săptămâna trecută și mai mulți oameni s-au revoltat că au fost înștiințați tardiv.
Vina este, însă, a operatorului de telefonie cu care Apa Serv are contract pentru acest serviciu. În fapt, mai multe mesaje erau blocate și, la momentul deblocării au fost trimise toate. Doar că termenele erau deja expirate.
„Operatorul de telefonie mobilă a observat că o parte dintre SMS-uri erau blocate pe un server de al lor și, când au deblocat serverele, e normal, a fost un flux de SMS-uri care a umplut Valea Jiului, inclusiv eu am primit două că e restricționată apa. Eu,
cu data de 3 octombrie, dar în 7 octombrie. Toate SMS-urile, care nu au fost trimise la timp, au fost trimise vinerea trecută”, a spus Cristian Ionică, managerul SC Apa Serv Valea Jiului.
Cei de la Apa Serv spun că se suprapun mesajele pentru cei care rămân fără apă din cauza lucrărilor programate, cu cele ale celor ce rămân fără apă din cauza unor avarii și volumul este unul foarte mare.
Apa Serv a apelat și la acest serviciu, în afara celui prin care anunță restricțiile în presă și pe paginile de socializare, tocmai pentru a veni în sprijinul oamenilor, pe care să îi informeze la timp că se ia apa, ca să își facă provizii.
Diana Mitrache