Valea Jiului va avea un operator unic pentru furnizarea agentului termic, care va functiona chiar din aceasta toamna. In acest fel se elimina, practic, problemele generate de situatia financiara extrem de dificila a vechilor societati, unele dintre ele falimentare, din cauza carora in iernile trecute populatia a tremurat de frig in case.

Noul operator este, de fapt, o sucursala a Complexului Energetic Hunedoara, iar decizia de infiintare a acesteia a fost luata miercuri dimineata, in urma unei intalniri de lucru care a avut lco in Valea Jiului. Au fost analizate oportunitatile si posibilitatile de infiintare a unui asemenea operator, iar discutiile au evidentiat necesitatea unui asemenea agent economic, care sa furnizeze agent termic in sistem centralizat. La intalnirea de lucru, convocata de prefectul judetului Hunedoara, Sorin Vasilescu, au participat primarii municipiilor Vulcan si Lupeni, carora li s-au alaturat administratorul public al municipiului Petrosani si directorul general al SC Electorcentrale Paroseni SA. Conform informatiilor oficiale, urmatoarea etapa a infiintarii acestei sucursale este adoptarea unor hotarari de catre Consiliile Locale Lupeni, Vulcan, Aninoasa si Petrosani prin care acestea sa se aprobe infiintarea unei Asociatii de Dezvoltare Intercomunitare.

Demersurile privind adoptarea hotararilor consiliilor locale mentionate sun preconizate sa se desfasoare pana pe data de 19 septembrie 2012. In acest fel, in iarna 2012-2013, agentul termic va fi furnizat in sistem centralizat in localitatile Petrosani, Vulcan si Lupeni, urmand ca orasul Aninoasa sa fie si el racordat la reteaua de distributie a agentului termic. „Infiintarea unui operator care sa furnizeze locuitorilor Vaii Jiului agent termic in sistem centralizat este o consecinta a discutiilor purtate in ultima perioada de catre toate autoritatile si institutiile implicate in gestionarea aspectelor care tin de problematica sociala. Ne asteptam ca in timp in urma aparitiei acestui operator sa scada costurile de incalzire a locuintelor din Valea Jiului si ne dorim, in acelasi timp, ca acesta sa fie o alternativa viabila si corecta la sistemele individuale de incalzire. Mai mult, daca luam in calcul crearea de locuri de munca si impactul economic al acestora putem sa discutam chiar despre o solutie locala a unei problematici socio-economice. Asteptam deciziile Consiliilor Locale care sa aprobe infiintarea unei Asociatii de dezvoltare Intercomunitare si sa incepem din aceasta iarna furnizarea agentului termic in sistem centralizat in trei localitati importante ale Vaii Jiulu”, a declarat Sorin-Adrian Vasilescu, prefectul judetului Hunedoara.

Se incalzeau cum puteau

 Problema agentului termic in Valea Jiului este una extrem de spinoasa. Practic, in Valea Jiului oamenii stau pe un munte de huila, dar se incalzesc cum pot. Putini sunt cei care mai sunt racordati la sistemul centralizat de termoficare, al carui capat duce la Termocentrala Paroseni, cea care asigura agentul termic pentru societatile de profil din Valea Jiului. Cei mai multi abonati sunt la Petrosani, dar si aici sunt mai putin de 3.000 de apartamente beneficiare ale serviciilor asigurate de SC Termoficare SA. La Vulcan doar vreo 30% dintre apartamente mai beneficiaza de agent termic in sistem centralizat si chiar mai putini sunt cei care si platesc agentul termic. O situatie si mai drastica se inregistreaza la Lupeni, unde nici 140 de apartamente nu mai beneficiaza de serviciile societatii de interes local. Reprezentantii acestui municipiu spun ca majoritatea locuitorilor au ales sa se incalzeasca cu gaz metan si si-au instalat centrale termice de apartament, ori cu aparate pe baza de energie electrica, asta daca sunt angajati ai Companiei Nationale a Huilei Petrosani si beneficiaza inca de asa – numitele „gratuitati”, adica o cota de energie electrica subventionata de la bugetul de stat.

La Petrila si la Uricani lucrurile sunt mai simple. Aici societatile de termoficare sau centralele termice de cartier s-au desfiintat deja de ani de zile. La Uricani, societatea de termoficare este istorie din 2006, cand s-a inchis, iar localnicii se incalzesc cu gaz, carbune, lemn sau energie electrica. Peste 80% din populatie este racordata la reteaua de gaz metan, dar multi nu si-au montat inca centrale termice si cea mai mare parte se incalzeste cu lemn sau carbune. Nici la Petrila nu mai functioneaza centralele termice de cartier pe baza de carbune, prea poluante si deloc rentabile. Cei de la blocuri au, in marea majoritate a cazurilor, centrale proprii, pe baza de gaz, iar cei de la case folosesc combustibil solid, respectiv lemn sau carbune.

Carmen Cosman