Noii primari din Lupeni si Petrila au fost validati

La alegerile din 5 iunie doar la Lupeni si la Petrila s-au schimbat primarii. La Petrila, echipa PSD a condus detasat si câstigãtor a iesit Vasilicã Jurca, Ilie Pãducel fiind cea mai mare surprizã a acestor alegeri locale.Asta, în timp ce la Lupeni, fotoliul de primar a fost transmis din tatã în fiu, adicã de la Cornel la Cristian Resmeritã.

În cadrul unei ceremonii, la care au luat parte fosti si actuali consilieri locali, echipa de la Lupeni a fost validatã, în urma unui nou tur de voturi care l-a desemnat pe viceprimarul Mesaros. Cristian Resmeritã este la primul sãu mandat si tatãl sãu, Cornel, i-a predat în mod oficial fotoliul de primar, dupã 16 ani în care a ocupat prima functie în acest municipiu.

Cristian Resmeritã, primarul ales de cei din Lupeni, a depus jurãmântul de credintã în fata noului Consiliu Local, la ora prânzului, într-o salã plinã de oameni care au venit sã îl sustinã. „Vreau sã vã spun dumneavoastrã, celor care sunteti consilieri ai municipiului Lupeni, dar si cetãtenilor  din Lupeni cã am mare încredere în dumneavoastrã si vreau sã facem în asa fel încât Consiliul local sã fie un bun partener al primarului si al cetãtenilor din municipiul Lupeni. Si, cum am jurat eu astãzi, a jurat fiecare dintre dumneavoastrã si sper sã facem în asa fel încât ceea ce am discutat azi aici sã rãmânã valabil 4 ani si sã mergem înspre dezvoltarea municipiului Lupeni”, a spus Cristian Resmeritã, primarul municipiului Lupeni.

Fotoliul de primar i-a fost predat lui Cristian Resmeritã de tatãl sãu, Cornel Resmeritã, care le-a multumit la final tuturor celor care i-au fost alãturi pe perioada mandatelor pe care le-a dus la final. În functia de viceprimar a fost ales cu 13 voturi pentru si 6 împotrivã, Iacob Mesaros. Principalul sãu contracandidat fiind Rosu Ioan Cristian de la PNL, din opozitie.

Ilie Pãducel, în calitate de decan de vârstã în Consiliul Local Petrila, a condus sedinta de validare a noului primar, cel în fata cãruia a pierdut alegerile din 5 iunie. Vasile Jurca a fost desemnat oficial primar al orasului Petrila, iar în fotoliul de viceprimar s-a asezat confortabil Dorin Curtean.

Tandemul Vasile Jurca si Dorin Curtean au fost împreunã pe toatã durata campaniei electorale si tot asa sunt decisi sã meargã si în urmãtorii 4 ani. În cadrul unei ceremonii, la care au participat oameni simpli si actuali si fosti consilieri locali, primarul Vasilicã Jurca a jurat credintã si a fost desemnat pentru functia de edil sef.

Singura propunere pentru functia de viceprimar la Petrila a fost Dorin Curtean de la PSD si toti cei 12 consilieri ai PSD au votat pentru validarea sa în functia de viceprimar, în timp ce PNL a votat împotrivã. Sunt, însã, în minoritate, iar cele 5 voturi împotrivã nici nu au mai contat de aceastã datã.

Diana Mitrache

Un comentariu la „Noii primari din Lupeni si Petrila au fost validati

  • 23 iunie 2016 la 20:22
    Permalink

    18 ani in functia de primar, si cat e mandatul de primar, 4 si 1/2 ani ?!. La comunisti/neocomunisti totul era/este umflat cu pompa, pana si anii! Si numai pocaitul asta era bun de primar? Rusine celor care l-au votat, huooo…

Comentariile sunt închise.