M ai sunt 800 de metri de drum, care puteau fi reabilitați până la intrarea în iarnă. Dar nu a fost posibil, nu pentru că nu ar fi bani, ci pentru că firmele de profil invitate nu au vrut să lucreze.

O spun cei din Consiliul Județean Hunedoara care vor organiza o licitație și că în primăvară se va lucra la drum, pentru că încredințarea directă a lucrării nu a mers.
Drumul din Parâng se oprește în zona turistică, dar cabanierii au cerut să fie prelungit. Doar că de la decizia de a-l continua, până la lucrare, drumul s-a încurcat în reticența constructorilor.
„Am promis că anul acesta rezolvăm această problemă. Am vrut să profităm de faptul că s-a ridicat marja pentru achizițiile directe la 900.000 de lei. Am făcut cerere la mai multe firme, dar, din păcate, nicio firmă nu a venit să preia lucrarea. Iar în condițiile acestea, a fost scoasă pe SEAP, din nou, lucrarea și sperăm ca în iarna aceasta să o dăm la o firmă, iar în primăvară să fie finalizată lucrarea”, a spus Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara.
Este vorba despre 825 de metri de drum, dar în munte, în condiții grele.
Lucrările la drumul din Parâng au început încă din anul 2000, când artera a intrat în patrimoniul Consiliului Județean Hunedoara. Consiliul Județean s-a asociat cu primăria din Petroșani în 2016, când a fost semnat un acord în acest sens. Atunci a fost făcut și studiul de fezabilitate și în 2017 a fost obținută autorizația de construcție a
acestuia. Întreg
proiectul a fost finanțat prin PNDL 2 și cu o contribuție de la CJH.
În 3 septembrie 2018 s-a pornit lucrarea și
valoarea acesteia a fost de aproximativ 17 de milioane de lei.
Diana Mitrache