Minerii din Valea Jiului amenință cu proteste. Ei sunt nemulțumiți atât de salariile pe care le iau, cât si de noua lege a pensiilor care, in forma votată de senatori, ii dezavantajează.

Potrivit președintelui sindicatului Muntele, Darius Cimpean, noua lege a pensiilor presupune, pentru mineri, mărirea vârstei de pensionare, si micsorarea cuantumului pensiei in conditiile in care minele se inchid.“ Un miner care a lucrat 25 de ani în abataj astazi iasă la pensie cu 8000 de lei, dar pe noua lege noul cuantum este de 4800 lei. De asemenea, minele și termocentrala ni se inchid, dar ni se prelungeste vârsta de pensionare cu doi ani de zile. Păi unde să lucrăm? De asemenea, avem mărirea vârstei de pensionare la doamne, ajunge la 65 de ani. Noi avem doamne care încarcă carbune în vagoneți” spune Darius Cimpean.
Conform legii pensiilor votată de Senat minerii pierd sume importante de bani la ieșirea la pensie, în timp ce vârsta de pensionare ar urma sa crească de la 45 la 47 de ani.
Legea va fi dezbătută la începutul săptămânii viitoare in Camera Deputaților, iar minerii au speranța că lucrurile vor fi îndreptate aici. Până atunci minerii vor incepe de joi protestele, la fiecare unitate minieră ce aparține de Complexul Energetic Valea Jiului. “ Am hotărât impreuna cu Consiliul de Coordonare al Sindicatului Muntele ca mâine (nr: joi) la fiecare sucursala componenta a Complexului Energetic Valea Jiului, la ora 13.00, toți angajatii sa fie prezenți intr-un protest prin care sa tragem un semnal de alarma asupra problemelor ce apar in cazul in care Legea Pensiilor va trece si de Camera Deputaților. Aceste proteste vor fi făcute după ce personalul din subteran va fi ieșit din mină si in timpul pauzei de masă pentru partea de suprafata. Este un prim semnal de alarma, după care vom vedea după ziua de luni ce vom face. Luni sunt dezbaterile in comisii în Camera Deputaților după care se întrunește plenul. Vom încerca să fim prezenți si noi, sper să și reușim, cum am fost și la Senat”, spune Darius Cimpean.

Marius Mitrache