Ministerul Educației, în
calitate de coordonator de reforme și investiții finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), lansează în cadrul Investiției 10 – Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi, Programul Național „Microbuze electrice pentru elevi”.

Prin Investiția 10 – Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi, cu o alocare de 425
milioane Euro, România se angajează să investească pe două componente: îmbunătățirea condițiilor de transport în zonele defavorizate, prin furnizarea de microbuze școlare verzi respectiv în construcția de școli verzi, sănătoase și performante și
modernizarea unor unităţi de învăţământ pentru creşterea performanţei energetice.
Bugetul Țintei 486 – Achiziția de microbuze electrice, Componenta 15 – Educație din PNRR beneficiază de un buget de 200 milioane Euro.
”Deși, de-a lungul timpului numărul microbuzelor școlare a crescut, în continuare există o deficiență de mijloace de transport pentru aproximativ 70.000 de elevi. Necesitatea achiziționării de microbuze școlare este justificată și de uzura ridicată a microbuzelor școlare aflate în funcțiune, prin faptul că, cea mai recentă achiziție centralizată de microbuze școlare a fost realizată în anul 2012, acestea ajungând la capătul duratei de funcționare. Astfel, Ministerul Educației are în vedere achiziționarea, la nivel de sistem, a 3200 de microbuze
electrice. Suma totală generală disponibilă pentru achiziția de microbuze verzi, în cadrul I10. Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi, este în valoare de
200 milioane Euro, fără TVA. Investițiile vizează îmbunătățirea condițiilor de transport în zonele slab deservite prin furnizarea de microbuze școlare verzi și a
infrastructurii aferente, în zonele cu declin demographic.
Proiectul „România Educată” are în vedere respectul pentru mediu ca parte a valorilor
promovate și dezvoltate prin educație. Unul dintre dezideratele asumate prin acest proiect este ca sistemul de educație să formeze cetățeni responsabili față de
societate și față de mediul înconjurător. Din această perspectivă, educația pentru mediu și schimbări climatice
trebuie să fie abordată integrat, în toți anii de studiu, în vreme ce infrastructura unităților de învățământ trebuie să fie adecvată standardelor europene și globale de dezvoltare sustenabilă”, notează ministerul Educației.
Susținerea și dezvoltarea unei rețele a „Școlilor verzi” este un obiectiv strategic din domeniul prioritar „Infrastructura sistemului de educație”, iar elementele europene și globale privind
dezvoltarea durabilă sunt prevăzute în mai multe domenii prioritare ale Proiectului „România Educată”.
Monika Baciu