Managerul interimar de la ID Sîrbu – acuzații de fraudă cu banii teatrului

A r trebui să dea banii înapoi teatrului. Asta spune fostul manager al Teatrului Dramatic ID Sîrbu de la Petroșani, Cosmin Rădescu, despre suma câștigată drept premiu de actuala manager interimar, Irina Radu Bodea, la un festival de teatru. Aceasta se apără și spune că va cere sfatul unui avocat.

Departe de a se opri, scandalul de la teatrul din Petroșani ia noi forme cu fiecare săptămână, deși toată lumea pare că ar fi în vacanță. Actualul manager a luat un premiu, dar, după cum spun cei din vechea gardă, ar trebui să dea banii înapoi, sau măcar o parte, pentru că s-a folosit de resursele instituției de cultură de la Petroșani, ca să ia acest premiu la Festivalul de la Turda, cu piesa „Aglaia și Dumnezeul ei de mămăligă”.
Irina Radu Bodea a explicat asta într-o conferință de presă susținută la sediul teatrului.
„Eu nu am primit niciodată nicio adresă, nimic, nici un act oficial. Colegul meu, Cosmin Rădescu, când a revenit pe funcția de manager în 2019, într-o ședință cu angajații, mi-a reproșat faptul că am încasat acei bani de la Turda,
onorariul de festival, în mod ilegal, cred că și abuziv, nu sunt sigură. Am spus că îmi recunosc greșeala, dacă este adevărată și chiar vreau să returnez banii, dar să îmi arate unde și cu ce am greșit, că eu sunt un om onest și nu delapidez teatrul cu 500 de lei, onorariul de festival, pentru un rol principal”, a spus Irina Radu Bodea, manager interimar la Teatrului Dramatic I.D Sîrbu Petroșani.
Actualul manager
interimar a mai reclamat că se fac presiuni din partea celor care nu agreează ideea că actorul Cosmin Rădescu nu mai este manager. A spus că atunci nu era pe funcția de actor al teatrului.
„Am vorbit cu managerul de festival de la Turda, am verificat cu cunoștințele mele din domeniul juridic, dar se pare că nu datorez nimic teatrului. (…) Eu nu am
vândut drepturile de autor ale teatrului. Eu nu aveam contract de actor, cu teatrul, în acel moment. Eram suspendată din funcția de actor și ocupam funcția de manager interimar. Mai mult, în perioada de două luni și jumătate, ca să nu blochez activitatea instituției, am interpretat roluri în mai multe spectacole, pentru care nu am fost plătită deloc”, a mai spus actualul manager interimar.
Irina Radu Bodea este în prezent manager interimar și a mai ocupat o dată acest post, într-unul dintre momentele în care Cosmin Rădescu a mai fost o dată suspendat.
Diana Mitrache