Valea Jiului va beneficia de finantare cu dedicatie, iar în opinia edililor acest lucru nu poate aduce decât beneficii. Lucian Resmeritã, primarul municipiului Lupeni, sustine cã investitiile teritoriale integrate vor dezvolta zona.
“Dupã întâlnirea pe care am avut-o cu doamna Ministru al Fondurilor Europene concluzia pe care am tras-o a fost una bunã si doamna ministru doreste sã ajute Valea Jiului. Si acum doi ani de zile când ministru era doamna Rovana Plumb, noi primarii, am solicitat fonduri europene speciale pentru Valea Jiului. Acest lucru se va întâmpla iar noi suntem cei mai avansati din toatã tara în ceea ce priveste acest ITI. Am semnat si la Bruxelles un protocol cu ei si încercãm sã atragem cât mai multe fonduri pentru cã zona noastrã sã fie valorificatã cât mai bine. Încercãm sã îi multumim pe oamenii din zonã pentru cã meritã, pentru cã sunt oameni care au muncit din greu în subteran”, a declarat Lucian Resmeritã, primarul municipiului Lupeni.
Ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mânzatu, a dat asigurãri cã Valea Jiului va fi inclusã în ITI. Deocamdatã nu este elaboratã o hotãrâre de Guvern în acest sens. Sunt puse la dispozitia României, fonduri europene de ordinul zecilor de milioane de euro.
“Dacã se va face cum am solicitat noi, referitor la avantajele care se pot obtine, vom reusi acest lucru. Am solicitat cã pentru IMM-uri sau firme care doresc sã solicite fonduri europene, sã scadã cofinantarea la 10% pentru cã momentan cofinantarea pentru Valea Jiului este de 40%. În momentul în care vom reusi sã aducem niste facilitãti firmelor atunci avem sansa sã îi atragem. Noi trebuie sã venim cu noutate si acest lucru l-am cerut prin faptul cã noi ne dorim ca fondurile europene sã aibã în vedere cã IMM-rile aici sã aibã cofinantare de doar 10%. Orice firmã ar fi atrasã sã vinã în Valea Jiului pentru diferenta de cofinantare de 30%. Noi am solicitat cã firma sã nu aibã voie sã plece din Lupeni sau Valea Jiului doar dacã va înapoia cei 30% fonduri europene”, a mai spus sursa citatã. Oficialul guvernamental a precizat cã în luna octombrie se va semna, la Bruxelles contractul de finantare. Apoi, într-un termen de 9 luni, expertii vor elabora strategii de dezvoltare coerente si unitare pentru Valea Jiului.
ITI reprezintã un instrument de punere în aplicare a strategiilor  teritoriale într-o manierã integratã. Acesta nu constituie o operatiune sau o prioritate secundarã în cadrul unui  program operational. În schimb, ITI permite statelor membre sã punã în aplicare programe operationale la nivel intersectorial si sã recurgã la finantare provenind de la mai multe axe  prioritare ale unuia sau ale mai multor programe operationale, pentru a  asigura punerea în aplicare a unei strategii integrate pentru un teritoriu specific. Ca atare, existenta ITI va  conferi statelor membre atât flexibilitate în ceea ce priveste elaborarea  programelor operationale, cât si  eficientã în materie de punere în  aplicare a unor actiuni integrate prin finantare simplificatã.
Cosmin BACIU