L ocalnicii din zona Jieț a orașului Petrila riscă să rămână fără apă, de săptămâna viitoare. Acolo au loc mai multe lucrări de marți și apa se va lua foarte des,
ulterior, presiunea pe conductă fiind prea slabă. Sunt afectați 80% din cei care stau în Dobrești, Popi și Jieț, adică cei care au tot
amânat să se branșeze la conductele noi.

Deși au avut loc lucrări de reabilitare și în zona satelor respective există conductă nouă, oamenii au ezitat să se bramnșeze. Acum, însă, sunt înștiințați că ar putea să rămână fără apă potabilă. Au loc lucrări ce vor afecta rețeaua veche,
alimentarea pe aceasta urmând să fie periodic întreruptă.
„Din păcate, cetățenii de acolo nu vor să se branșeze la rețelele noi. În momentul de față, funcționează și rețeaua veche și cea nouă. Probleme apar pe rețeaua veche, unde nu mai putem ține pasul cu spărturile, lucru care ne determină să facem ceva ca oamenii să se branșeze. De un an de zile se întâmplă. Noi le-am atras atenția că încep restricții. Fără să vrem noi, se va reduce presiunea și debitul, iar de aici, oamenii au apometre noi, chiar în fața casei. Trebuie să sape un metru, poate 3 m, dar noi asigurăm tot ce înseamnă suport logistic”, a spus Cristian Ionică, managerul SC Apa Serv Valea Jiului.
Zona a fost împânzită de afișe prin care populația este înștiințată să se branșeze la noua rețea. Altfel, nu vor mai avea apă.
„Noi începem o campanie de
transfer a clienților noștri de pe rețelele vechi pe cele noi și, în colaborare cu toți clienții, vrem să îi ajutăm logistic să treacă pe cea nouă. De marți, avem lucrare amplă aici și vor fi restricții. Vom asigura pe rețeaua nouă, apa la parametrii calitativi buni” , a adăugat și Florin Ciucur, șef Departamentul Exploatare al Apa Serv.
Prin rețeaua nouă, aducțiunea ce vine din Jieț, de la stația de tratare a apei, are aproximativ 4 km și asigură necesarul de apă potabilă pentru tot ce înseamnă orașul Petrila, chiar și Petroșani, adică o rezervă de
înmagazinare de 7.000 mc și un debit de 50 l/s. Conducta funcționează și se întinde de pe Jieț, spre Dobrești, localități aflate la poalele munților Parâng și ajunge până în orașul Petrila. Așa că oamenii nu au decât să se branșeze la noul sistem modern. Altfel, rămân fără apă.
Diana Mitrache