In timp ce in judetul Gorj intra anual milioane de euro in conturile sindicatelor din fondul de salariu al minerilor, in Valea Jiului acest lucru nu se mai intimpla. Asta nu inseamna insa ca sindicalistii nu si-ar dori aceste lucruri.Radu Voina, vicepresedinte al Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului (LSMVJ) spune ca, daca nu se dau cei 5,8 la mie din fondul de salarii sindicatelor (de fapt unui singur sindicat ce se considera reprezentativ, Muntele – n.r.), se incearca un fel de compensare prin acordarea a diverse facilitati, conform noului contract colectiv de munca.Enervat de acest razboi al declaratiilor, Bebe Nica, presedintele Sindicatului Muntele, spune ca orice fond ar fi binevenit pentru dezvoltarea sindicalismului.“Este exclus sa revenim la acordarea vreunui ban din fondul de salarii al minerilor. Acel 5,8 la mie este o gaselnita pe care LSMVJ a gasit-o. Daca lucrurile ar fi si in Valea Jiului normale si corecte, orice fond ar fi benefic, ca pana la urma acei bani sunt din munca minerilor. Dar nu vi se pare ciudat sa tot dea declaratii lideri ai unei organizatii care e compusa dintr-un singur pensionar? E o ciudatenie. Astea sunt doar frane ale unor oameni invidiosi. Nimeni nu i-a oprit sa obtina pentru mineri facilitatile pe care le-am obtinut noi”, a declarat, pentru Cronica Vaii Jiului, Bebe Nica.Radu Voina sustine insa ca nimeni nu a contestat importanta banilor proveniti din fondul de salarii al angajatilor CNH, ci destinatia lor.“Nu contesta nimeni necesitatea unui fond, indiferent de cuantumul acestuia, pus la dispozitia sindicatului pentru membrii de sindicat. Se contesta doar modul in care acesti bani au fost si vor fi folositi. Exemplu, ramele cumparate de sindicatele de la Paroseni sau Lupeni sau salariile imense pe care vor ei sa si le faca, invatati din vremuri nu de mult apuse. Problema cea mai grava este ca acesti indivizi, speculanti notorii, nu sunt in deplina legalitate, nici ca sindicat, nici ca reprezentativitate, nici macar ca oameni.Sa nu uitam de zecile de plangeri penale facute la adresa unuia dintre marii lideri ai Muntelui pentru inselaciune, de miile de ore pontate subteran, ore pentru care au incasat salarii imense, dar care nu au fost prestate efectiv. In timp ce unui membru de sindicat sau unui angajat simplu al Companiei, daca printr-o nefericita intamplare, nu se prezinta o zi la serviciu, este expus tuturor riscurilor, implicit de a fi dat afara. Acesti cinci monstri ai sindicalismului romanesc, dupa parererea mea, nu sunt altceva decat un grup infractional, care atenteaza la stabilitatea Companiei, al locurilor de munca din cadrul Cmpaniei, a fostilor angajati ai Companiei, chiar si a pacii sociale din Valea Jiului”, sustine Radu Voina.Mai mult, vicepresedintele LSMVJ contrazice declaratiile lui Bebe Nica legate de marirea salariilor cu 10% de la 1 februarie.„Conform ultimelor zvonuri, acesti tuteri sindicali pregatesc taierea cu 30% a salariilor intregului personal al CNH, nu doar personalului tehnic si administrativ. De altfel, Guvernul Romaniei a constatat lipsa calitatii lor reale de lideri sindicali si a calitatilor umane si ii trateaza ca atare, incheind protocoale fara a fi inregistrate la ministerul de resort. Radu Voina face un ultim apel catre angajatii CNH, indiferent de functie si vechime, sa inceteze a le mai da putere, iesind din aceasta monstruoasa coalitie sau neintrand efectiv in jocul lor murdar dictat de pofta de imbogatire”, mai spune Voina.

AnamariaNEDELCOFF