La momentul bilanțului de final de an, liderii sindicali de la Complexul Energetic Valea Jiului spun că le lipsesc oamenii. Ar fi imperios necesar să poată fi angajați vreo 40 de lucrători direct productivi, că au plecat la pensie și sunt posturi rămase descoperite. Și asta, în condițiile în care, la două dintre cele 4 mine se lucrează doar pe două schimburi, că nu mai sunt mineri.

„Dacă vorbim de EM Lupeni și Lonea, acolo se lucrează pe două schimburi, cu completare al treilea schimb, pe programe de slavare. La Vulcan și Livezeni, normal, pe 4 schimburi. Una dintre măsurile care eu cred că era necesară se referă la completarea locurilor vacante, conform Contractului Colectiv de Muncă”, spune Darius Cîmpean, președintele Sindicatului Muntele, sindicat reprezentativ în cadrul CEVJ.

Ar fi nevoie de 40 de oameni acum și alți peste 300, la anul. Dar doar dacă se primesc bani în plus.

„Nu dăm o producție foarte bună, dar avem efective sub normative cu care lucrăm. Ne referim și la dotările pe care le avem și și la unele decizii care nu s-au luat nici până acum.  (…) După ședința de marți a CA s-a început să se lucreze la procedură și, în primă fază, vor fi 43 de angajări care reprezintă posturile vacantate de  la înființarea Complexului Energetic Valea Jiului. iar celalte angajări se vor face când resursele financiare vor ajunge în conturile companiei și acest lucru înseamnă angajarea a peste 300 de oameni. Numărul s-a stabilit, în baza unor analize făcute de fiecare sucursală în parte, a mai precizat Darius Cîmpean.

Diana Mitrache