Șase blocuri din șase județe (Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Mureș și Prahova) pot obține susținere financiară în valoare de câte 15.000 euro. Sunt bani pentru panouri fotovoltaice, și acțiuni în comunitate, însă, la Petroșani, spre exemplu, nicio asociație nu a aderat la acest proiect. Mai este, însă, puțin timp.

Proiectul „Între vecini” acoperă montarea panourilor fotovoltaice pe bloc și asigură și un suport financiar pentru organizarea unor activități sustenabile în comunitate. „Noi oferim o finanțare de 15.000 de euro. O parte pentru instalarea panourilor fotovoltaice pe bloc, pentru a deveni prosumatori. O altă parte din bani este pentru realizarea a 10 activități de dezvoltare comunitară sustenabilă, pe parcursul unui an, în blocul respectiv, în blocurile din jur, cu afaceri locale, cu alte ONG-uri și autorități publice, pentru a mări impactul acestor activități”, a spus Eliza Barna, reprezentanta Bankwatch, responsabilă cu implementarea proiectului.
Asociațiile de proprietari pot intra gratuit în competiție, până în data de 31 martie 2024, pe platforma www.intrevecini.ro, prin completarea formularului de înscriere pus la dispoziție de organizatorii campaniei. Și termenul nu este totuși pierdut.
„Mai e timp până la sfârșitul lunii martie. Într-adevăr, este un exercițiu destul de nou și, poate, neobișnuit pentru oamenii de la bloc, dar sperăm că în aceste 10 zile rămase să găsim o asociație de proprietari dornică și în județul Hunedoara”, mai spune Eliza Barna.
Demersul „ÎntreVecini” a pornit în București, cu un proiect pilot de succes realizat în sectorul 6 al Capitalei, iar ulterior inițiativa a fost extinsă și către Asociațiile de proprietari din alte județe. Doar că, la Petroșani, spre exemplu, nu sunt doritori. „Din păcate, nu am găsit nicio asociația care să fie deschisă și dornică de a intra în acest program. Eu am avut discuții cu cei de la București, care se ocupă de gestionarea programului „Între vecini”. Ei ne-au spus că pot aloca bani pentru un proiect, dar nu am găsit o asociație, sau un președinte de asociație, care să își asume acest program și la noi”, a completat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
În această etapă, „ÎntreVecini” ajunge în șase județe din România, beneficiare ale Fondului pentru o Tranziție Justă al Uniunii Europene: Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Mureș și Prahova.
Cei care se înscriu, în această primă etapă locală, trebuie să îndeplinească și câteva condiții, printre care să locuiască într-un bloc din cele șase județe menționate, blocul să aibă o terasă însorită pe care se pot monta panourile fotovoltaice, dar și să își poată forma o echipă de minimum cinci membri locatari, incluzându-l și pe Președintele Asociației de proprietari din blocul în care locuiesc. În urma înscrierilor se va face procesul de selecție și vor fi alese cele șase comunități din județele menționate.

Diana Mitrache