L a 90 de ani împliniți pe 4 iulie a.c., domnul Petru Barb este un monument de întâmplări. A dat mâna cu Gh. Gh. Dej, Dr. Petru Groza și liderul sovietic N. S. Hrusciov, a apărat la Teliuc un
arbitru de furia localnicilor, a ,,pus o pilă” pentru Maria Tănase și Ioana Radu, a inaugurat cinematograful din Vulcan, alături de actorul Ion Dichiseanu, a vorbit cu Mihail Sadoveanu, Aurel Baranga sau Tudor Arghezi, a fost în ,,clinciuri” cu Nicolae Ceaușescu. A fost primar în două orașe, Vulcan (1968-1979)
și Petroșani (1979-1981).

De el se leagă construirea , de acum 40 de ani, a stadionului ,,Jiul”(actual ,,Petre Libardi”). Prilej pentru care l-am abordat într-un dialog pe această temă.

Reporter: Domnule Barb, în timpul mandatului dumneavoastră ca primar la Petroșani, au demarat lucrările la ridicarea stadionului din Lunca Jiului.
P. Barb: Da, așa e, dar lucrurile au mers destul de greoi în anii ”79, ”80. Abia când n-am mai fost primar (venise în locul meu Viorel Faur), în calitate de președinte al Comitetului Municipal al Sindicatelor, m-am implicat mai amplu. Finanțarea de la Guvern nu era chiar generoasă, trebuiau multe lucruri făcute acolo la stadion. Am format o echipă de oameni cu funcții de conducere din oraș. Eram obligați de București să facem tot felul de economii, era imposibil! Dar conducătorii cu putere în întreprinderile din oraș (Otto Abraham, Iosif Bârsan de la CMVJ, Ioan Lăsat, Voichița Micheș de la IACMM, Antoniu Bacu, Aurel Necula de la IPSRUEEMP, plus câțiva oameni de la sindicat și P.C.R) au găsit soluții pentru plata facturilor a tot ceea ce se lucra la stadion.
Reporter: Păi și cum efectuați plățile?
P. Barb: Se muncea și prin voluntariat,dar materialele trebuiau plătite la achiziție. Eu, Viorel Faur și directorul general al CMVJ, Dan Otto Surulescu, semnam pentru lucrări și achiziții. Pentru multe lucrări nu existau proiecte de execuție, ci doar înțelegeri vorbite.
Practic, nu era un stadion, ci un întreg complex.
Ca exemplu, doar gardul împrejuitor avea o lungime de 2 km , el nefiind prevăzut în proiectele inițiale. Au fost situații la limita legii, dar cu încrederea colaboratorilor mei am dus la bun sfârșit.
Reporter: A venit însă un control ,,de sus” și aceștia au găsit nereguli…..
P. Barb: Da, a venit o comisie de la C.C al P.C.R , ne-au puricat vreo 5 luni, au ajuns la concluzia că nu s-a furat nimic, ci doar s-a încălcat dsciplina financiară. Am fost chemat să dau socoteală la București lui Ceaușescu și unei comisii vehemente împotriva mea, am crezut atunci că mă ,,leagă” tovarășii….
Reporter: Nicolae Ceaușescu ce a zis?
P. Barb: Redau exact spusele lui: ,,Dacă la Petroșani nu s-a furat ci doar s-a încalcat disciplina financiară, atunci nu Comitetul Politic Executiv al P.C.R. trebuia să-l sancționeze pe tovarășul Barb, ci minerii din Petroșani, pentru că legea a fost încălcată pentru ei.”
Reporter: Păi și ce v-au făcut minerii?!
P. Barb: A venit un scretar al CL al P.C.R, Marin Enache la Petroșani, s-au făcut două adunări populare, la Vulcan și Petroșani, nimeni nu mi-a făcut nimic, oamenii au fost împotriva sancțiunii propuse de Enache, m-am ales doar cu o sancțiune minoră.
Reporter: În concluzie, acum la 40 de ani de la realizarea acestui stadion?
P. Barb: Toți cei care m-au suspectat că mi-aș fi însușit sume de bani din această lucrare și-au dat seama că au greșit. Chiar dacă, poate au fost ,,scurgeri” pe la alții, eu personal pot să spun că dacă lucrezi cinstit, corect și îți asumi ceea, dacă îți dorești cu adevărat să faci ceva, trebuie să ai curaj și nimic nu te poate opri sau pedepsi!

GENU TUTU