Oamenii din cele aproximativ 30 de case, de pe Valea Arsului, de la Vulcan, sunt înecați în noroiul de pe străzi. Și totul, din vina celor de la mina Vulcan, care duc cărbunele pe strada lor, cu mașinile de mare tonaj. Agenția de Mediu s-a sesizat și spune că primăria ar risca amenzi. Iar primarul spune că nu are bani să repare drumul. Nici acum, nici în viitorul apropiat.

Sunt 28 de case în care locuiesc oameni și mulți dintre ei poartă cizme de cauciuc, până trec de strada lor. În acest loc, aflat în apropierea stației de încărcare a mașinilor cu huilă de la mină, terenul e plin de bălți cu noroi și nimeni nu înțelege de ce se întâmplă asta, doar când este activitate la mină. Cât mina a stocat cărbunii, nu au fost probleme. Termocentrala funcționează de luni, iar noroiul este până la glezne.
„De data asta e dezastru și cine ar trebui să ia măsuri, chiar nu ia. Trecem cu cizmele. Pur și simplu, duminică, atunci când am spălat mașina, am înfundat canalizarea la spălătorie, din cauza noroiului de sub mașină. Copiii nu avem cum să îi ducem la școală, la grădiniță. este sfidare pe față”, a spus o localnică din acel cartier de case.
„Începem să ne obișnuim cu mediul. Din nou, de la mina Vulcan trec mașini, iar primăria nu ia măsuri. Și ar trebui fiecare să ne băgăm în pielea celuilalt. Nu sunt 5 case, suntem 28 de case, toți cu cizma de cauciuc. Că nu poți să mergi cu papucii”, a completat o altă femeie.
Oamenii de aici au făcut plângere și la Agenția de Mediu, iar de aici li s-a spus chiar că primarul ar putea să le interzică celor de la mină, transportul pe acea rută. Mai ales că noroiul ajunge până pe strada asfaltată, pe sute de metri.
„În Legea Mediului, există un articol care obligă administrația publică locală să ia măsuri în astfel de situații, cu predominanță în zona de locuit, rezidențiale și să interzică accesul anumitor tipuri de vehicule, pentru a reduce disconfortul. Este o situație care se poate reglementa prin aplicarea acestui articol de lege”, spune Georgeta Barabaș, director APM Hunedoara.
Dar primarul nu a făcut asta, că nu sunt alte soluții, după ce Complexul Energetic Valea Jiului a sistat transportul huilei, către termocentrala Paroșeni, cu trenurile de marfă. O face cu mașini de mare tonaj, care distrug drumurile și care fac ca apele de la mină să ajungă în strada cu pricina, una neasfaltată.
„Am primit și eu o sesizare azi. O să iau legătura cu directorul minei Vulcan. Acolo se face transportul cărbunelui, de luni bune, pe drum. Și atunci implicit, drumul suferă. Înțelegerea noastră este ca ei să reabiliteze din când în când. Ne-am arătat și noi disponibilitatea de a-i ajuta. Dar acum, că e sfârșit de an, noi nu putem face cheltuieli pentru a cumpăra piatră, așa că ne-am adresat directorului minei Vulcan, să vedem dacă poate reabilita drumul”, a precizat Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.
Primăria riscă, așa cum spun cei de la Agenția de Mediu, chiar amenzi dacă nu găsesc o soluție pentru a stopa poluarea cu noroi. Iar amenzile trec de 10.000 de lei.
Nimeni, însă, nu a căutat să vadă de unde vin apele care inundă strada și o fac să devină o mocirlă de netrecut.

Diana Mitrache