Un tânăr a ajuns la spital, după ce a fost implicat într-un accident rutier la Baru. A fost nevoie de intervenția pompierilor, care l-au scos dintre fiarele contorsionate .

„În această seară, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare și cu un echipaj SMURD, pe raza localității Baru, unde a fost semnalat un eveniment rutier.

La fața locului, pompierii au constatat faptul că în accident a fost implicat un singur autoturism.

Conducătorul autovehiculului a rămas blocat în interior, fiind nevoie de intervenția echipajului de descarcerare pentru extragerea acestuia în siguranță.

Tânărul a primit primul ajutor medical la locul intervenției și ulterior a fost transportat la UPU Petroșani, conștient și cooperant”, a declarat Roxana Mateuț, purtător de cuvânt ISU Hunedoara