Stareţul Schitului Straja din Valea Jiului ne-a dezvăluit încă o minune, acolo, în munte, unde are un fagure inedit. Potrivit părintelui Dimitrie, un apicultor din Petrila, care a vrut să vadă cât de adevărate sunt minunile pe care le-a observat în Grecia, a făcut o ramă pentru stup, în care a insert o icoană.
Albinele, însă, au ţesut fagurele peste tot, mai puţin peste chipul celor din icoană, iar apicultorul a adus rama la Straja.  „A văzut că, undeva în Grecia, un mare apicultor, a pus în stupi o icoană, ca să le protejeze. A observat atunci că albinele de fapt înconjoară icoana ce este pusă acolo şi respectă sfinţenia. Şi a pus  şi el o icoană în stup. Una dintre ele este aceasta cu Sfinţii Trei Ierarhi. Icoana este înconjurată de albine, care nu fac fagure şi nu depun mierea pe icoană. Scepticii ar putea zice orice, că iconiţa e de plastic, dar uitaţi-vă că, pe spatele ei, este acoperit. Au lăsat 4 puncte, în care să se şi vadă scrisul. Acolo se mai vede cuvântul DULCE”, a spus protosinghelul Dimitrie Ivaşco, stareţul Schitului Straja.

Inedita ramă cu fagure este acum expusă la Schitul din Straja, locul în care stareţul Dimitrie se roagă zilnic. Este, însă, primul an în care Drumul Crucii nu se ţine, date fiind restricţiile impuse, dar părintele ne îndrumă să nu ne pierdem credinţa.  „Fiecare ne vom gândi la misiunea Mîntuitorului Iisus Cristos şi ar fi indicat să citească fiecare Acatistul Sfintei Cruci, în Vinerea Mare. Pentru că tot trăim în era tehnologiei, sunt multe înregistrări pe internet cu Drumul Crucii de la Straja şi, dacă chiar vrei să retrăieşti momentele acelea, le poţi urmări”, mai spune stareţul.
Părintele, însă, ne-a explicat însemnătatea icoanei din ramă, ca pe ceva ce albinele au simţit, fără să ştie. „Uitaţi-vă că albinele au terminat treaba, fagurele are miere, deci albinele au făcut totul, ocolind icoana. Şi asta vine să îi contrazică pe cei care spun că icoana ar fi idol şi că e spurcăciune înaintea lui Dumnezeu. Albinele sunt unele dintre cele mai curate fiinţe de pe pământ şi se spune că dacă ele nu ar mai fi, viaţa ar dispare aici”, a explicat Dimitrie Ivaşco.
Minunile la Straja s-au arătat mereu şi chiar schitul a fost construit tot în urma unei minuni Dumnezeieşti.
În anul 2018 acolo a apărut un izvor în curtea schitului, iar părintele Ivaşco l-a considerat o nouă minune, dar totul a pornit în anul 1996, la Cabana Montana, chiar de Sfinţii Constantin şi Elena, când un turist a aprins lumina într-o încăpere. Becul s-a ars, iar flama de la filament a imprimat pe interiorul becului o cruce. Becul a fost spart de către unul dintre turişti, dar după numai două săptămâni fenomenul s-a repetat. Călugării au spus că era un semn trimis de ostaşii care au murit în zonă în timpul Primului Război Mondial. În memoria lor a fost construită Crucea Eroilor, după care a fost ridicat schitul din lemn şi, mai apoi, tunelul celor 365 de sfinţi.
Diana Mitrache