Poliția din județ caută hoți de artefacte, după ce un vas ceramic antic a fost sustras dintr- o zonă în care era un șantier. Potrivit oamenilor legii, incidentul a avut loc pe raza comunei Rapoltu Mare, acum aproximativ două săptămâni.

Carla Strujan, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara:
„La data de 14 octombrie a.c., Poliţia Orașului Simeria a fost sesizată despre faptul că persoane necunoscute, în perioada 08-10 octombrie 2022, au pătruns în zona în care se efectuau săpături arheologice eferente realizării de lucrări de amenajare a drumului județean 107 A (pe raza satului Folt, comuna Rapoltul Mare), de unde ar fi sustras un vas ceramic antic, aflat în zona săpăturilor din situl arheologic.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de: efectuarea oricăror lucrări care pot afecta siturile arheologice, în absenţa certificatului de descărcare de sarcină arheologică şi furt calificat şi au demarat cercetări în vederea identificării autorilor şi a recuperării bunului sustras”.

sursa foto:Agerpres