C a să primească bani pentru reconstrucție, Aninoasa are nevoie de o Hotărâre de Guvern. În această săptămână e gata expertiza și prefectul județului Hunedoara spune că, imediat ce va avea devizul estimativ al lucrărilor, va iniția, împreună cu Consiliul Județean, acest act
normativ. Apoi, lucrările
nu ar trebui să dureze mai mult de câteva luni.
Mai multe familii s-au mutat deja la containrele din Aninoasa, de teama cutremurelor și în câteva zile m,ai vin astfel de locuințe modulare și pentru
restul oamenilor. Se vor muta în ele, pentru că vechile colonii nu sunt sigure acum, iar prefectul județului spune că asta se va întâmpla în cel mai scurt timp. „Avem cam 20 de containere legate la utilități. Oamenii sunt mutați în ele, în special, din locuințele care au fost cel mai mult afectate. Mai avem pregătite 25 de containere care vor veni de la rezervele de stat. Urmează să fie asamblate, în perioada următoare și încercăm să mutăm cât mai multă lume”, a spus Călin Petru Marian, prefectul județului Hunedoara.
Evaluatorii au început, de cel puțin o săptămână, lucrul și caută să vadă care locuințe pot fi reabilitate și care au nevoie de alt fel de structuri. Așa că, imediat ce va fi gata devizul, va fi inițiat și actul guvernamental. „Suntem în discuții cu primăria și experții care evaluează clădirile de acolo și dorim să inițiem, împreună cu Consiliul Județean o Hotărâre de Guvern, pentru a primi bani să consolidăm clădirile afectate. Miercuri sau joi e gata expertiza, apoi vedem care este valoarea lucrărilor necesare și apoi înaintăm la Guvern să obținem banii”, mai spune prefectul județului Hunedoara.
După cutremurele din Gorj, care s-au resimțit puternic și la Aninoasa, primarul Nicolae Dunca a cerut ajutor, ca să mute oamenii din locuințele vechi de mai bine de un secol. Structurile de rezistență sunt extrem de degradate și nimeni nu mai poate garanta siguranța acelor oameni, așa că i-a mutat temporar în containere.
Dacă va primi bani, primarul din Aninoasa spune că lucrările ar fi gata în 3 luni.
Diana Mitrache