A reînceput campania denumită generic „Petrila faptelor bune” și suntem cu toții invitați să luăm parte. Este o acțiune prin care vor fi ajutatate, de sărbători, cât mai multe vfamilii și oameni singuri, care au nevoie de sprijin. Voluntarii vin să ne provoace din nou să facem fapte bune și să susținem oamenii care au nevoie de spijin, acum, în pragul sărbătorilor de Crăciun. Este o campanie ce are loc an de an, de ceva timp, iar acum este puțin schimbată, pentru că noile reguli de igienă nu mai permit orice fel de donații. „Dacă până acum putea fi donate și produse, anul acesta, din păcate, din cauza restricțiilor, donațiile pot fi făcute doar în bani, în contul asociației, sau pentru cei care vor să se implice, pot să sune la nr de telefon 0726593753”, a spus Raluca Cocolan, organizatoarea evenimentului. Fiecare ban intrat în cont va fi folosit ca să fie cumpărate alimente cu care vor fi făcute ulterior pachetele de Crăciun. Iar acestea vor ajunge peste tot în Valea Jiului. „Așteptăm ca, în perioada 15 noiembrie -15 decembrie să devenim mai buni, lumea să reacționeze și fiecare să doneze după posibilități. Beneficiarii vor fi familiile nevoiașe din Valea Jiului și nu numai, pentru că ne-am extins puțin și creiteriile de selecție nu se referă doar la persoanele fără venituri, ci și la cele cu venituri mici, sau persoane cu handicap, ori copiii aflați în grija altor rude”, a mai spus Raluca. Peste 70 de voluntari vor face periodic cumpărături din banii strânși și le vor duce cele necesare oamenilor care au mare nevoie de ajutoare.

Diana Mitrache