Locuitorii de pe strada Oltului si Cuza Vodã din Colonia Petrosani au sesizat Garda de Mediu cã zona în care locuiesc a devenit groapã de gunoi. Inspectorii de mediu au somat ”gospodãria” Petrosani sã curete locul, dar au preferat sã-l acopere… 

Spatiul dintre zona strãzii Oltului, spre strada Cuza Vodã, din Petrosani, în apropiere de fosta minã Dâlja, gunoaiele sunt deversate de ”gospodarii” din cadrul Primãriei. Locuitorii sufocati de resturile depozitate în apropierea caselor lor, pe alocuri acestea ajungînd chiar pe spatiul dintre case, au sesizat Garda de Mediu, care a impus gospodarilor municipiului sã curete locul. Doar cã în loc sã-l curete, au început sã acopere gunoiul cu pãmânt, terenul înãltându-se considerabil, astfel cã apa de ploaie se scurge cãtre locuintele oamenilor.

”Avem de toate aici, parcã trãim la groapa de gunoi. Am reclamat la Mediu si au venit de acolo, au vãzut si le-a zis sã mute gunoiul de aici. Ei au pus pãmânt peste el pe lângã liniile cãii ferate si au ajuns între case cu pãmântul. O sã facem sesizãri scrise peste tot cã ãstia ne îngroapã în gunoaie si pãmântul acela o sã fie spãlat de ploaie si ni-l aduce în casã. Ne-am luat si de soferul camionului, e de la serviciul acela, fosta gospodãrie a primãriei,  care acum se numeste altfel, ceva cu administrarea domeniului public” – a declarat locatarul de pe strada Oltului, nr. 6, Petrosani, din zona vechilor depozite aflate acum în ruinã.

Lipsa gropilor de gunoi autorizate ridicã probleme edililor pentru cã este greu ca atunci când serviciul primãriei curãtã o stradã, spre exemplu, sã fugã cu jumãtate de camion prin alte localitãti, pe bani, sã ducã respectivul gunoi. Dar asta este problema lor pentru care trebuie gãsite solutii.

Ileana Firtulescu