M inistrul Sorin Grindeanu a promis că va începe lucrările pe partea ce aparține județului Hunedoara din DN 7A, artera ce pleacă din Valea Jiului, de pe Jieț până spre Vâlcea. Drumul a tot fost amânat și sunt premize chiar și pentru cel din vestul Văii, spre Herculane.

Drumul din Defileul Jiețului, artera ce leagă Petrila de Voineasa, prin munte, trebuie reparat. Lucrările sunt stagnate și, de câțiva ani s-a vorbit doar despre peticiri. Acum, însă, imediat ce se va încălzi, avem promisiuni pentru noi reparații, deocamdată. „Președintele CJH s-a întâlnit cu ministrul Transporturilor acum 3 săptămâni, iar săptămâna care a trecut am fost la sediul CNAIR ca să discutăm mai multe probleme ce vizează județul Hunedoara și, în urma discuțiilor purtate, cei de la minister au promis 100% că încep să rezolve problema pe cei 5 km de pe Cheile Jiețului”, a spus Costel Avram, administrator public CJH.
Firma care ar fi trebuit să reabiliteze drumul spre Voineasa a pierdut procesul cu Drumurile Naționale.
Curtea de Apel Craiova a pronunțat, la începutul lunii mai 2021, soluția, prin care sunt respinse toate motivele ce au dus la recursul celor de la STRACO, recurs care le dădea dreptate
constructorilor de la compania de
drumuri. Hotărârea Curții de Apel Craiova este definitivă.
Acum, Ministerul Infrastructurii și Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere poate scoate din nou la licitație DN7A.
„Din vară, încep documentațiile pentru investiția care urmează de la limita județului Vâlcea până la podul de la Jieț. Deci, lucrurile se vor rezolva în scurt timp”, a mai spus Costel Avram.
Mai mult, reprezentanții CJH spun că au discutat la ministerul Transporturilor și despre continuarea lucrărilor pe DN 66A, lucrare care ar putea fi scoasă și ea la licitație și, evident, ar putea să fie bugetată.
Diana Mitrache