U n munictor a descoperit, joi dimineață, o grenadă în subsolul casei de cultură din Orăștie. Omul a sunat imediat la 112 și specialiștii au intervenit imediat. Incidentul a avut loc în jurul orei 09:10, iar omul care lucra la reabilitarea clădirii Casei de Cultură din Orăștie a spus că a găsit într-o încăpere din subsolul clădirii, o grenadă defensivă. La fața locului s-a deplasat de urgență echipajul pirotehnic din cadrul I.S.U. Hunedoara, dar și poliţişti din cadrul Poliției Municipiului Orăștie şi pirotehniști din cadrul I.S.U. Hunedoara, care au securizat zona Zona a fost securizată și s-a stabilit faptul că grenada de mână găsită nu avea focos, fiind astfel inofensivă. Aceasta a fost ridicată de către echipa pirotehnică a I.S.U. Hunedoara și urmează să fie distrusă. Poliţiştii fac, la rândul lor, verificări în acest caz, existând indicii că obiectul respectiv ar data din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Diana Mitrache