Celebratã pentru al treilea an consecutiv, Ziua Vulcanilor a reunit, în Parcul Copiilor din orasul Hateg, peste 250 de copii din Tara Hategului, dar si din tarã si chiar din strãinãtate.
Evenimentul a fost organizat de Geoparcul Dinozaurilor Tara Hategului, Geoparc International UNESCO administrat de Universitatea din Bucuresti si Asociatia Drag de Hateg. Este cel mai important eveniment educational al verii, în cadrul cãruia participantii aflã, prin intermediul jocurilor si experimentelor, o multime de informatii despre geoparcul UNESCO, dar si notiuni legate de geo si biodiversitate.
Si în acest an, voluntarii pentru Geoparc si-au dat frâu liber imaginatiei si au pregãtit o multime de standuri cu jocuri, activitãti si experimente cât mai antrenante pentru cei mici. Tema acestui an a fost legatã de promovarea ariilor protejate din Tara Hategului prin joc. Crafturi, face painting, vânãtoarea de comori, vulcanul cu lavã, atelierul de picturã sau board game cu dinozauri au fost câteva dintre activitãtile prin care au fost promovate trei arii protejate din zonã: douã situri UNESCO – Geoparcul Dinozaurilor Tara Hategului si Parcul National Retezat – Rezervatie a Biosferei, precum si Parcul Natural Grãdistea Muncelului Cioclovina. De asemenea, cei mici au aflat informatii despre comportamentul adoptat într-o arie protejatã, ca parte a Strategiei privind managementul presiunilor exercitate de turisti în geoparcurile partenere în cadrul proiectului Interreg Danube GeoTour (proiect cofinantat din fondurile Uniunii Europene <<ERDF, IPA>>).
Cei care au cãutat o oazã de liniste în entuziasmul si tumultul specific unui astfel de eveniment au gãsit-o în ”Harta sunetelor”. Este vorba despre o aplicatie online cu sunetele naturii din cele trei arii protejate si care poate fi accesatã la http://www.casavulcanilor.ro/harta/.
Nu a lipsit nici standul dedicat promovãrii proiectului international Instagram GGN Youth initiat de ambasadorii pentru Geoparc si tinerii din Geoparcul UNESCO Tumbler Ridge din Canada. Cei dornici sã se implice în proiect au fost invitati  sã facã cea mai inspiratã si mai creativã fotografie surprinsã la Ziua Vulcanilor pe care sã o încarce pe contul personal de Instagram.
Si în acest an, vulcanul surprizã din centrul Parcului Copiilor a fumegat si a lansat confetti si bomboane, sub privirile atente ale lui Andi Andezit, mascota Casei Vulcanilor si  spre bucuria tuturor participantilor.
A treia editie a evenimentului a marcat însã si o premierã. Pentru prima datã evenimentul a fost celebrat, în acelasi timp, atât în Geoparc cât si în capitalã. Casa Experimentelor din Bucuresti a gãzduit mai multe ateliere tematice care au stârnit interesul micutilor interesati sã desluseascã tainele stiintei.
Ziua Vulcanilor este un eveniment educational al Geoparcului derulat în cadrul proiectului ”Promovarea ariilor protejate din Tara Hategului prin joc” de Asociatia Drag de Hateg în parteneriat cu Geoparcul Dinozaurilor Tara Hategului si finantat de Fundatia pentru Parteneriat si MOL România prin programul ”Spatii verzi”.
Parteneri în proiect si în derularea evenimentului au fost Universitatea din Bucuresti, Agentia pentru Protectia Mediului Hunedoara, Asociatia Centrul de Resurse pentru Actiune Localã, ProPark – Fundatia pentru Arii Protejate, RNP Romsilva- Administratia Parcului National Retezat R.A., Regia Nationalã a Pãdurilor Romsilva Administratia Parcului Natural Grãdistea Muncelului Cioclovina R.A., Asociatia pentru Formare – Casa Experimentelor Bucuresti, Primãria orasului Hateg, Jandarmeria si Politia Localã Hateg si Destinatia Ecoturisticã Tara Hategului – Retezat. Sponsorii evenimentului au fost: S.C. Geraico PROD COM s.r.l., Asociatia TIOS si S.C. Adaconi s.r.l.
Adina POPA