S-au dus în Colonia Petroșani, la localnici să le ceară bani pentru că ar fi datori la apă. Este isprava unor oameni care s-au dat angajați la Apa Serv și au fost depistați, pentru că au ajuns să le ceară bani unor oameni care erau la zi cu plata apei.

Falși angajați ai Apa Serv au ajuns, săptămâna trecută, la mai mulți localnici din Colonie, cărora le-au cerut să dea banii restanți la facturile pentru apă. Au ales familii în care stau oameni bătrâni și, unii dintre ei, locuiesc singuri, doar că, din fericire, au ajuns și la oameni care aveau plata facturilor la zi. Și, ca să nu plece cu mâna goală, au solicitat o sumă de bani, pentru viitoarele investiții. Așa s-au prins oamenii că ceva nu este în regulă și au anunțat imediat firma.
„Au zis să le dea bani, că sunt datori și, când au aflat că nu au datorii, au cerut imediat bani pentru lucrările ce vor avea loc. Imediat ce am fost înștiințați, am și trimis presei acest avertisment, pentru ca oamenii din toate orașele să știe că așa ceva nu este posibil”, a spus Cristian Ionică, managerul SC Apa Serv Valea Jiului.
Așa că Apa Serv face încă o dată un apel la populație, menționând faptul că astfel de oameni sunt falși angajați și că angajații lor din teren au legitimații semnate și ștampilate de Apa Serv, operatorul din zona noastră.
Diana Mitrache