C u siguranță, cei care nu au fost la acest meci, au avut ce regreta. Noroc cu Facebook-ul, prin intermediul căruia s-a putut vedea în direct (peste 2.200 de privitori) un adevărat recital al alb-negrilor de pe ,,Petre Libardi”.

Totul a funcționat ca la carte, chiar dacă brădenii au invocat lipsa a vreo 5-6 titulari, Jiul a jucat doar pe cartea ofensivei din primul și până în ultimul minut.
Atât titularii, cât și cei intrați după pauză, au căutat golul în permanență, și-au creat ocazii și vreo 10-12 cornere, au zburdat între careuri, în adevărate momente de virtuozitate : Cocină, extrem de laborios, Remus Sandu a alergat permanent, Dănăilă, mereu în gura porții, Bogdan Matei revenit la plăcerea de a marca din lovituri libere, Torkos imperial în apărare, iar Ferhaoui, un fel de MVP al meciului, prin calitățile tehnice și pofta de a ajuta echipa și de a încânta publicul.
Și prin acest meci, Jiul a arătat că rămâne în
continuare în zodia seriozității, abordării oricărui meci, indiferent de poziția în clasament a partenerului de joc.
JIUL PETROȘANI – AURUL BRAD 7 – 0
Jiul Petroșani (antr. George Zima): L. Mureșan, Batchabi (min.56 Dioum), Cocină, B. Matei (min. 46 Aerts), L. Pop (min. 66 Bădărău), Jurcuț, Ferhaoui, Torkos (min.66 Mareș), L. Kiss, R. Sandu, Dănăilă (min. Istratie);
Aurul Brad (Ioan Petcu): Raț, R. Filipaș, Demian, R. Cristian, Trășcan, Miclean, Leucian (min. 54 Pașca), Leaha, Bostan, Achim (min. 75 Dumitraș), Dărăban.
Arbitru: Marius Spânu – București;
Spectatori: 400.
Golurile : 1 – 0 – Dănăilă din 5m din centrarea lui Cocină;
2 – 0 – Batchabi cu capul din 5m, la un corner a lui Ferhaoui;
3 – 0 – Dănăilă din 7m; 4 – 0 – Bg. Matei din lovitură liberă din 25m;
5 – 0 – Istratie după o cursă a lui Ferhaoui; 6 – 0 – Ferhaoui din acțiune personală; 7 – 0 – Bădărău din pasa lui Cocină.
ATUNCI CÂND AI
ATITUDINE
Am văzut în week-end-ul trecut, din nou o echipă a Jiului care și-a luat în serios ,,obiectul muncii”. Peste orice, atitudinea. Totul a
pornit de la acest ambițios George Zima (care mereu spune, apăsat, că dacă se dorește performanță, ar sta și cinci ani la Petroșani), care impune echipei un mod serios de abordare la orice meci, indiferent de valoarea adversarului.
Inoculând acest lucru echipei sale, rezultatele se văd , dacă jucătorii sunt conectați la această stare. Lucru
observat clar și la meciul cu Aurul Brad sau la cel cu Oțelul Galați.
Modul acesta de ține în priză echipa este, se pare, extrem de benefic. Indiferent că scorul era 2 – 0 sau 5 – 0, jucătorii Jiului au jucat… nemțește, adică au tras cu câte ,,gloanțe” s-a putut.
Cu acest mod de abordare, nu cred că obiectivul
play-off-ului nu poate
fi atins. Vineri, 28 octombrie, începe returul campionatului regular. Vine Hațegul. Hai, tot așa ca-n tur!

STOENAC, 4 DIN 5!
Viitorul Șimian, 5 – 2 la Viitorul II Tg. Jiu, cu Mihai Stoenac, autor a patru goluri, atacantul din Șimian urcând pe podiumul clasamentului Seriei a 7 – a. El a mai înscris cinci goluri în 2016, într-un meci Juventus București – Șoimii Pâncota 18 – 0 (!??).
Liderul A.C.S.O Filiași se impune greu, 2 – 1, cu două goluri din penalty, în fața celor de la Voința Lupac.
Victorie la scor, 4 – 0 a celor de la Deva, împotriva Gilortului Tg. Cărbunești.