Nu mai stim cât de interesate sunt echipele mici de aceastã fazã a Cupei României, dar nu putem sã nu remarcãm câteva rezultate curioase.

Iatã, în duelul Crisciorului, echipa de Liga a V-a, Zarandul, o zdrobeste pe cea de Liga a IV-a, Metalul cu 4-0! La fel C.S.M. Vulcan din Liga a V-a a aplicat o corectie de 6-1 celor de la Minerul Uricani, echipã în care doar portarul Wilk a depãsit vârsta majoratului, golul unic al învinsilor fiind marcat de Tâmpãu (16 ani), cel mai mic dintre jucãtori, Chircã având 13 ani!

Pe de cealaltã parte, Vulcanul lui Izsak s-a miscat bine cu juniorii sãi, cele sase goluri fiind marcate de L. Moldovan (2), Vãduva, Bãdãrãu, Krafft si Mândreci.

“Sunt bucuros cã elevii mei au înteles ceea ce am stabilit înainte de meci. Ne bazãm pe acesti juniori, care vor trebui sã reprezinte baza echipei în acest campionat” a precizat Iosif (Ecsy) Izsak, antrenorul C.S.M. Vulcan.

Jiul Petrosani a cedat cu 0-3 la A.S. Sântãmãria Orlea, autori pentru gazde, Urs (2) si Rãzvan Marcu.

“Exceptând-ul pe portarul  Rãzvan Faur (28 de ani) am jucat cu o echipã de 15-16 ani. Noi credem în continuare în idea de a da credit juniorilor, singura solutie de a tine echipa Jiul în viatã. Eu cred în acesti copii, ei îsi doresc mult sã demonstreze cã le place fotbalul.

Meciul din Cupa României de la Hateg cu cei de la Sântãmãria Orlea a mai fost o experientã. Veti vedea în curând si rezultate bune” a declarat Marin Tudorache, managerul  echipei de fotbal a C.S.M. Jiul Petrosani.

Universitatea Petrosani a pierdut la limitã la Mãgura Pui, 0-1. “Am jucat cu multe rezerve, sincer am fost cu gândul mai mult la meciul de campionat cu Hercules Lupeni. Mãgura Pui a obtinut o victorie pe merit”, a spus Gabi Nitu, antrenorul Universitãtii

Petrosani.

Genu TUTU