Unul dintre cele mai mari și importante proiecte de canalizare și racordare la sistemul de apă a fost finalizat acum. Vorbim despre Cartierul Ștefan din Lupeni, un cartier care acum este racordat la un sistem nou de apă și la canalizare. Până acum, latrinele se revărsau prin șanțurile de scurgere, iar apa venea din sistemul
de alimentare al minei Lupeni.

Peste 10 milioane de lei au fost investiți în acest sistem care aduce apa și canalizarea în Cartierul de case vechi de la Lupeni. Sunt bani cu care s-au făcut aducțiunile de apă, pentru că majoritatea caselor era racordată la sistemul de alimentare al minei Lupeni, iar canalizarea era doar cu fose septice, unele niciodată vidanjate.
„S-au executat aproximativ 4 km de rețele de apă și canalizare, dar dacă dăm timpul înapoi și toți colegii mei își aduc aminte, acum 6 ani, era un exemplu Colonia Ștefan, care nu avea canalizare. Aproximativ 400 de case, 1000 de oameni nu aveau serviciu de canalizare. Aveau acele bazine etanș vidanjabile, defapt fose septice, a căror preaplin era preluat de rigolele de pe toate străduțele și de acolo nici nu știm unde ajungeau”, spune Cristian Ionică, manager SC Apa Serv Valea Jiului.
Cei de la Apa Serv spun că acești 4 km fac acum diferența spre civilizație, pentru că oamenii s-au racordat și au apă la parametri buni, nu o apă industrială și sistem de canalizare la care s-a racordat majoritatea caselor. „Această Colonie Ștefan, care are o vechime de aproape 70 de ani, abia acum are un serviciu de canalizare. Au fost aici lucrări complexe, cu subtraversări de drum național, de cale ferată și supratrabersarea Jiului, iar constructorul a fost solitat la maxim cu toate lucrările posibile”, mai spune Cristian Ionică.
Iar constructorul spune că este o reușită, dar s-a lucrat greu, din cauza faptului că această colonie este pe un deal. „S-a lucrat în pantă de 50%, iar în multe locuri nu am avut acces cu utilajele. A trebuit să săpăm manual. Am contractat o firmă de asistici, iar 100 de asiatici au săpat la greu în acel loc, că români nu am mai găsit să munceascdă. Am avut și o subtraversare, cale ferată cu drum național, lucru care nu s-a prea făcut la noi, la așa lungime mare. A fost o supratraversare peste
Jiu, de pe 30 de metri. A fost o complexitate foarte mare”, susține Gheorghe Stanciu, reprezentant Hidroconstrucția.
Toată colonia era alimentată din două rezervoare vechi de jumătate de scol și care avea o stație de pompe foarte veche. Așa că s-a reușit și alimentarea cu apă potabilă, din sistemul gestionat de Apa Serv, tratată corespunzător. Conductele nu se vor mai colmata, iar calitatea apei va fi alta.
Acum a avut loc recepția finală a lucrării și aceasta are o garanție de 36 de luni.
Diana Mitrache