Penitenciarul Deva organizeazã a V-a editie a Expozitiei Nationale de Artã Plasticã, evenimentul urmând sã aibã loc la Teatrul de Artã din municipiul Deva.

Expozitia derulatã sub titulatura Penitentã, Artã si Sperantã”, va debuta în data de 25 mai 2017, începând cu orele 12.00, iar lucrãrile vor fi expuse publicului pânã la data de 10.06.2017. La evenimentul din municipiul Deva participã cu lucrãri detinuti din 16 penitenciare din tarã.

”Lucrãrile expozitionale sunt realizate de cãtre detinutii custodiati în penitenciarele Aiud, Arad, Bacãu, Codlea, Craiova, Deva, Drobeta Turnu Severin, Gherla, Iasi, Mãrgineni, Oradea, Satu Mare, Tichilesti, Târgu Jiu, Timisoara si Vaslui. Prin desfãsurarea acestei activitãti se preconizeazã formarea unor atitudini prosociale, încurajarea afirmãrii persoanelor private de libertate în domeniul artistic, participarea acestora la activitãti valorizatoare, dezvoltarea relatiilor de colaborare cu unitãtile penitenciare din tarã, precum si cu partenerii externi din comunitate, care pot sprijini organizarea si desfãsurarea activitãtilor artistice, precum si promovarea în comunitate a unei imagini pozitive a sistemului penitenciar si a problematicii reintegrãrii sociale a persoanelor private de libertate”, spun reprezentantii Panitenciarului Deva, organizatorii evenimentului.

Maximilian Gânju