Supărați că nu au primit banii pe lucrarea efectuată, reprezentanții unei firme care au turnat o porțiune de drum, și-au luat asfaltul înapoi. S-a întâmplat în orașul Aninoasa din Valea Jiului. Și, pentru că știrea a făcut înconjurul presei, muncitorii s-au apucat, marți dimineață, din nou să asfalteze.

„L-au luat, l-au dus și am rămas cu gropile. Oameni proști, ce să mai zic?”, ne-a spus un localnic care privea uimit, marți dimineață, cum porțiunea de drum rașchetată era din nou asfaltată.
O bucată asfaltată de pe un drum din orașul Aninoasa a fost decopertată de firma care a făcut lucrarea, lăsând strada neasfaltată.
În fapt, de la bani s-au luat și lucrarea respectivă, care face parte dintr-o investiție mai mare de extindere a rețelelor de apă și canalizare, câștigată de două societăți comerciale din Hațeg și Deva, este de marți dimineață, refăcută.
Inițial, cele două firme s-au înțeles să contribuie fiecare cu câte jumătate din cheltuieli, dar, la finalizarea lucrării, una dintre ele nu a mai fost de acord cu suma. Și, pentru că nu s-a înțeles la bani cu partenera sa de afaceri, tot ce a lucrat a stricat. Mai exact, porțiunea de drum pe care a asfaltat-o a decopertat-o luându-și asfaltul.
Primarul orașului Aninoasa, Nicolae Dunca a notificat beneficiarul lucrărilor de extindere a rețelelor de apă și canalizare, iar Apa Serv a cerut imperios celor două firme să găsească soluții pentru a aduce strada la forma inițială.
Așa că marți, nici nu se ridicase ceața și muncitorii erau deja la lucru. S-au apucat să reasfalteze strada pe porțiune de pe care își luaseră înapoi asfaltul.
Diana Mitrache