U n bărbat din Uricani a fost depistat că, deși se dădea iubitor de animale, avea peste 90 de câini, care
se luptau între ei și care abia supraviețuiau. Nu avea cum și cu ce să îi hrănească, iar cu vreo 20 dintre ei dormea într-o mașină. Poliția animalelor a salvat bietele patrupede.

Câinii erau într-un adăpost improvizat, ținuți în condiții improprii în zona Câmpu lui Neag. Erau aproape 100 de animale, unele cu răni, pentru că se luptau între ele, spun cei care au sesizat poliția animalelor.
„Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor s-au deplasat pe raza orașului Uricani, acolo unde au identificat un bărbat în vârstă 53 de ani, care ținea, în condiții improprii, aproximativ 90 de câini. O parte dintre aceștia se aflau într-o stare precară de sănătate, nu aveau îngrijire medicală, hrană, sau alte condiții normale de viață. Și, pentru că le era pusă viața în pericol, polițiștii au luat măsura plasării într-un adăpost a aproximativ 70 de câini și totodată i-au aplicat și o sancțiune contravențională bărbatului respectiv”, a spus Bogdan Nițu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Oamenii legii au stabilit că bărbatul nu asigura animalelor un adăpost corespunzător, hrană suficientă și asistență medicală veterinară, așa după cum prevede legislația în vigoare. Un număr de 72 dintre câinii au fost duși de polițiști la un alt adăpost autorizat.
Restul câinilor au fugit în pădure. Bărbat a fost sancționat cu 12.000 lei, dar poate plăti jumătate din minim în 15 zile, aducă 1500 lei (amenda poate fi între 3000 și 12.000 lei). În trecut a mai primit avertismente tot pentru protecția animalelor.
Diana Mitrache