D irectorii unităților școlare pot să nu fie membri ai Corpului Național al Experților în management școlar (CNEME).

Metodologia privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, la art. 27, alin (4) arată clar faptul că ”în funcție de interesul învățământului, în lipsa cadrelor didactice membre ale corpului național de experți în managementul educațional, inspectorul școlar general, cu avizul
consiliului de administrație al inspectoratului școlar și cu acordul scris al persoanei solicitate, poate numi prin detașare în interesul învățământului, în funcții de director sau de director adjunct la unități de învățământ preuniversitar, până la organizarea concursu­lui, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar, și cadre didactice titulare în învățământul preuniversitar care nu sunt membre ale corpului național de experți în managementul educațional”.
Astfel, la nivelul județului Hunedoara, au devenit vacante 102 posturi de directori și directori adjuncți. Încă din data de 15 decembrie a anului trecut, ISJ Hunedoara a anunțat organizarea procedurii de selecție pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct, rămase vacante, ca urmare a încetării contractelor de management educațional. Astfel, pentru postul de director adjunct la Școlii Gimnaziale Nr. din Vulcan, doar Costina Marinescu este cea care și-a depus dosarul în vederea ocupării unui post de
director adjunct. Asta deși, subliniem faptul, că încă din 15 decembrie ISJ a anunțat faptul că în data de 9 ianuarie 2021 se va realiza selecția pentru ocuparea funcțiilor de conducere rămase vacante. În plus, la nivelul ISJ Hunedoara s-a realizat și o procedură de selecție, tocmai pentru a nu existat discuții privind legalitatea numirilor.

”Inspectorul Școlar General are dreptul să numească directorii pe perioadă determinată, fără alte considerente, lucru care s-a întâmplat în județele vecine, dar eu am considerat că este cât se poate de normal directorii pe care îi numim să fie trecuți printr-un filtru prin care putem aprecia aptitudinea lor managerială. Am elaborat o procedură, pe baza unui document intern, și am urmat pașii, cu evaluare în baza unei comisii. Aceste elemente au fost evaluate de ocomisie, s-a întocmit un punctaj și în ordinea punctajului au fost numiți acești directori pe o perioadă determinată, însemnând până la 31 august . Scandalul de la Vulcan cineva îl amplifică, nu înțeleg de ce. E bine de reținut că din cele 102 posturi care au devenit vacante ca urmare a încheierii contractului de management, 70 de directori au primit continuitate. 9 nu au mai vrut să continue. Astfel au fost aduși 23 de oameni noi. Din punctul meu de vedere, ce s-a întâmplat la Școala 4 Vulcan este perfect legal. Problema care se invocă acolo este că doamna (Costina Marinescu – n.r.) nu ar fi membră în corpul de experți la nivel național, însă, metodologia de concurs permite că acolo unde nu sunt experți în corpul de control să se numească și un cadru didactic care nu este expert. Dacă o metodologie de concurs permite acest rabat, atunci o simplă selecție nu văd ce probleme ar putea ridica din acest punct de vedere”, a declarat Ilie Pârvan, inspector general al ISJ Hunedoara.
Cine este Costina Marinescu, noul director adjunct de la Școala Generală Nr.4 Vulcan?
Costina Marinescu, noul director adjunct al Școlii Generale Nr. 4 din Vulcan, a fost acuzată de faptul că nu a obținut în mod legal numirea pe post.
În vârstă de 39 de ani, Costina Marinescu este cadru didactic de 19 ani și are dublă specializare. De 11 ani este activează în cadrul aceleiași unități deînvățământ cu gradul didactic 1 obținut încă din 2013.
A absolvit in 2001 Liceul Pedagogic de la Tg Jiu și mai apoi Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie si Educație Fizică și Sport, specializarea Pedagogia Învațământului Primar și Preșcolar. Marinescu a finalizat și masteratul la Universitatea din Petrosani, Facultatea de Științe, domeniul sociologie, Politici Sociale și Protecție Socială.
Menționăm faptul că deși au fost aproape două luni timp de depunere a dosarelor la inspectorat, ea a fost singura care a depus pentru poziția de director adjunct la Școala 4 Vulcan.
Cosmin BACIU