În etapa de autorecenzare, în județul Hunedoara au completat formularele doar puțin peste jumătate din totalul celor ce ar fi trebuit să facă asta. Ne vor veni recenzorii la ușă și deja această etapă se află în plină desfășurare.

„Până acum s-au recenzat cam 55% dintre cei care locuiesc în județul nostru. Urmează să termină acum această etapă, când recenzorii ajung acasă la oamenii care nu au făcut asta on-line, ori cu ajutorul unui recenzor care a fost la primării”, a spus prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian.
Conform datelor statistice, în județul Hunedoara populația estimată la 1 decembrie 2021 era de 365.891 locuitori, număr de persoane care trebuiau recenzate.
Organizatorii întâmpină probleme cu numărul insuficient de recenzori de teren și se primesc în continuare cereri.
Pentru a deveni recenzori, la Deva de exemplu, cei care îndeplinesc condițiile și doresc să participe la recensământ pot afla mai multe informații de la Primăria municipiului.
Prefectul județului, Călin Petru Marian, a solicitat membrilor comisiei să continue acțiunile de informare a populației privind importanța recenzării.
Diana Mitrache