P rocurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a șase inculpați (cinci persoane fizice și S.C. Euro Jobs S.R.L.), în sarcina cărora s-a reținut comiterea, în forma autoratului și a complicității, a unor infracțiuni de folosirea sau prezentarea cu
rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
În perioada 2010 – 2013, în contextul implementării a patru proiecte finanțate din fonduri nerambursabile, prin care s-a urmărit implementarea unor măsuri active de sprijinire a persoanelor vulnerabile pe piața muncii,
administratorul S.C. Euro Jobs S.R.L, cercetat în prezenta cauză, ar fi depus la Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – Regiunea Vest 7, un număr de 29 cereri de rambursare la care ar fi atașat mai multe
documente false (rapoarte tehnice de implementare), din care reieșea că toate cheltuielile sunt eligibile, iar informațiile conținute sunt corecte și corespund realității. Din probatoriul administrat în cauză s-ar fi constatat că, în realitate, activitățile cu privire la furnizarea programelor de formare profesională nu s-ar fi desfășurat sau ar fi fost derulate într-un număr mai mic de ore și de cursanți decât cel indicat scriptic.
O parte din
documentele respective
ar fi fost puse la dispoziția administratorului S.C. Euro Jobs S.R.L de către ceilalți inculpați, în calitățile lor de
manager proiect respectiv responsabil formare profesională continuă.
Prin demersurile de mai sus au fost obținute fonduri nerambursabile în valoare totală de 7.726.611 lei.
Ministerul Fondurilor Europene – Direcția Generală Programe Europene Capital Uman s-a constituit parte civilă.
În cauză, s-au instituit măsuri asigurătorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Hunedoara cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Diana Mitrache