L ipsa parcărilor din stațiunea montană Parâng este una din problemele municipalității din Petroșani. În vârful sezonului de iarnă, turiștii care ajung la munte cu mașina, greu găsesc locuri de parcare, la baza telescaunului. Municipalitatea din Petroșani a identificat mai multe terenuri pe care pot fi realizate locuri de parcare. Problema este că acestea sunt
private. Astfel, se poartă discuții cu proprietarii terenurilor.

”În acest moment, în Parâng, primăria nu deține terenuri. Sunt terenuri private. Suntem în discuții cu unul din proprietari pentru a cumpăra teren și a realiza o parcare în zona telescaunului vechi. Există teren și sunt proprietari care vor să amenajeze parcări private. Mai avem o soluțe și am putea face o parcare deasupra telescaunului vechi, vor putea fi amenajate undeva la 200 de locuri de parcare”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani, la MONDO TV.
Drumul de la vechiul telescaun şi până la noua instalaţie de transport pe cablu este un prim test pe care trebuie să îl treacă cei care vin la munte cu maşina. Din cauza porţiunii înguste şi a maşinilor parcate pelateral, traficul în zonă se desfăşoară cu mare dificultate. O altă problemă este cea a parcărilor. Problema este una care trenează de ani de zile.
Monika BACIU