Depozitele de haine second-hand au fost desigilate în această dimineață, după ce inspectorii ANPC au ajuns în Valea Jiului. În 15 februarie au fost închise, din cauza mai multor nereguli.
Totuși, marfa din aceste depozite nu va putea fi vândută, până la finalizarea tuturor anchetelor.

Inspectorii ANPC au ajuns, la mijlocul lunii februarie, la Lupeni și Uricani, acolo unde sunt două mari depozite de haine importate, iar, după ce au constatat neconformități, au decis sigilarea acestora.
Au revenit joi dimineață și au scos sigiliile. Dar le-au pus în vedere celor de aici să nu vândă nimic din depozit.
Toată marfa trebuie verificată acum și de alte organe de anchetă.
Pe de o parte, proprietarii depozitelor au reclamat modul de control al inspectorilor ANPC, pe care l-au considerat abuziv, așa că poliția a deschis o anchetă penală.
Iar pe de altă parte, Garda de Mediu va ajunge aici să verifice marfa din depozite.

Diana Mitrache