Deponeul din Petrila, discutat in Consiliul Petrila
Viitoarea groapa de gunoi ecologica de la Petrila sta in decizia consiliului local din acest oras. Totusi, primarul spune ca ia in calcul si doleantele locatarilor care au casele cel mai aproape de locul in care va fi construit deponeul.
Problema delicata a deponeului ecologic, ce ar trebui construit la Petrila atrage din nou nemultumiri si genereaza discutii. Singura locatie care a fost agreata de cei care dau banii, respectiv fondurile europene, nu este pe placul celor care stau la Petrila. Primarul Ilie Paducel spune ca nu se opune constructiei, dar nu va da girul, decat dupa ce ii invita, din nou, pe cei responsabili la masa dialogului. „Au fost o parte dintre consilieri, dar si cativa cetateni interesati, sa viziteze deponeul de la Valcea si apoi la Timisoara. O parte dintre ei au fost multumiti, o parte nu. S-a stabilit ca sa ne intalnim in sedinta de consiliu si, intre timp, am primit o petitie din partea unui grup de peste 200 de cetateni din zona Popi, Dobresti, care sunt cel mai aproape de amplasamentul viitorului deponeu. Ei isi manifesta ingrijorarea si dezaproba acest lucru. Oricum, eu am spus-o, doresc ca inainte de a decide sa avem o dezbatere publica”, a spus Ilie Paducel, primarul din Petrila.
Constructia unui deponeu ecologic la Petrila a fost, in cursul anului trecut, blocata de votul majoritatii consilierilor locali ai orasului Petrila. Acum a revenit in actualitate si tema a fost relansata in discutie de conducerea Consiliului judetean Hunedoara. Constructia ar reduce la zero costurile pentru cei care locuiesc in Petrila, in ceea ce priveste colectarea gunoiului menajer, iar daca nu va fi realizat aici, atunci intreg judetul Hunedoara va plati sume foarte mari,pentru ca se va pierde finantarea europeana, iar oamenii vor duce gunoiul intr-un alt judet.
Pe de alta parte, judetul Hunedoara risca sa piarda peste 50 de milioane de euro, bani obtinuti pentru implementarea sistemului integrat de gestionare a deseurilor
Diana Mitrache
„Gunoaiele” actuale de consilieri de la PSD Petrila,alde Bobar,Jurca,Heljiu,etc,se pare ca au pus botul la comisionul gras si au batut palma cu cei pe care pana deunazi i-i contrau in privinta deponeului.Cetatenii orasului care in majoritate sau pronuntat impotriva deponeului pot vedea acum cu cine au de-a face:Un primar care a tacut ca „gunoiul” in iarba in timpul campaniei si care acum vezi doamne se arata cum ca ar dorii sa colaboreze cu cetatenii,dar care de fapt este hotarat cu orice pret sa faca groapa la Petrila si niste consilieri corupti sau ignoranti.Este adevarat ca trebuie sa scapam de gunoiul din oras ,dar ce facem cu gunoaiele de conducatori ai urbei?.Ar trebui spalati in scuipati ca ne-au mintit.RUSINE,RUSINE,RUSINE
AR FI BINE CA CEI NOMINALIZATI SA TE DEA IN JUDECATA PENTRU CALOMNIE ,JIGNIRE, ACUZATII NIINTEMEIATE .SA TE VEDEM ATUNCI …
Domnule cetatean Heljiu nu a pus botul la nici un comision!! a fost si este impotriva deponeului construit pe teritoriul orasului Petrila! Asa ca te rog informeaza-te sau ia legatura cu el ca sa-i cunosti pozitia. El a votat impotriva deponeului si cand facea parte din alt partid si va face la fel si mai departe.
„cetateanul” ii judeca pe altii prin prisma personalitatii sale, adica el ar pune botul si ar lua spaga …
ne e sila …
d-le cetatean,recunosti ca PSD-istii se opun ,bun , dar d-ta nu ai limba? du-te la primar si spuneti opinia ! sau du-te la sedinta!